Analiştii CFA România: Moneda națională se va deprecia, cursul va depăși 5 lei pentru un euro, iar inflația va ajunge la 7,5% în următorul an

Educatie financiară calcule bani grafice Foto: Pexels/ Pixabay

Indicatorul de Încredere Macroeconomică, realizat de Asociaţia CFA România, a crescut cu 1,3 puncte, în luna iulie a acestui an, până la valoarea de 55,5 puncte, iar anticipaţiile pentru cursul de schimb relevă o depreciere a leului faţă de euro, cu o valoare de 5,0798 lei pentru un euro, respectiv o rată a inflaţiei de 7,5%, în următoarele 12 luni.

“Componenta de anticipaţii a indicatorului de încredere macroeconomică a continuat să scadă. Astfel, în contextul deficitului bugetar ridicat şi anticipaţiilor de majorare de taxe indirecte, încrederea în evoluţia viitoare a economiei continuă să se reducă. Consistentă cu această evoluţie, s-au majorat şi anticipaţiile de creştere a deficitului bugetar pentru acest an”, a declarat Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.

În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, faţă de exerciţiul anterior s-au îmbunătăţit uşor anticipaţiile de stabilitate a cursului de schimb, 73% dintre participanţi anticipând o depreciere a leului în următoarele 12 luni, comparativ cu valoarea actuală, versus un procent de 94% în luna anterioară. Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9964 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0798 lei pentru un euro, valori în scădere faţă de cele înregistrate în exerciţiul anterior.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Referitor la evoluţia preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în oraşe, 39% dintre participanţi anticipează o scădere a acestora în timp ce 58% dintre participanţi anticipează o stabilitate în următoarele 12 luni. De asemenea, 62% dintre participanţi consideră că preţurile actuale sunt supraevaluate, iar 27% ca sunt corect evaluate.

Deficitul bugetului de stat anticipat pentru acest an este de 5,7%. Pentru anul 2023 valoarea anticipată de creştere a PIB real a înregistrat valoarea de 2,8%. Datoria publică calculata ca procent în PIB este anticipata să se majoreze la 54% în următoarele 12 luni.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Corect ! In 2024 Romania va adera la Euro si nu va mai exista nici-o depreciere ! :))
    Facem un Quantum Leap si-i pacalim pe toti !

  2. Ar fi bine sa trecem la euro sar termina cu aceste speculații păguboase. Noi “mulțimea,,tot în valoarea euro plătim tot.Doar plătim și comision de schimb.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.