Dorin Modure, președintele sindicatelor din Administrația Fiscală: “Nu trebuie reduse venituri, nu trebuie supraimpozitate micile afaceri, trebuie redusă un pic evaziunea fiscală”/ “Nu funcționează niciun fel de digitalizare, unele proceduri chiar s-au complicat”

calculator venituri taxe calcule salarii impozit pixabay.com Sursa foto: Pixabay

Guvernul nu ar trebui nici să reducă venituri, nici să supraimpoziteze micile afaceri pentru a acoperi găuri bugetare, ci soluția ar fi la reducerea evaziunii fiscale, spune Dorin Modure, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală Solidaritatea, întro intervenție la Radio România Actualități. Acesta a vorbit și despre factorii care îngreunează munca angajaților din Finanțe: lipsa de personal și digitalizarea făcută doar pe bucățele, fără retehnologizare, printre altele.

Direcția marilor contribuabili din ANAF are prea puțini inspectori, iar ei nu apucă să verifice toți marii contribuabili într-un timp util, spune Modure. Peste 50% dintre multinațioale nu au fost verificate, ceea ce conduce la nemulțumirile celor din Finanțe, conform declarațiilor de la RRA. Aportul marilor contribuabili la bugetul țării este de 46-47%.

“Eu am recomandat guvernului de unde se pot lua bani, având în vedere că ordonanța e gândită ca să acopere un deficit bugetar. Nu trebuie reduse venituri, nu trebuie supraimpozitate micile afaceri, trebuie redusă un pic evaziunea fiscală și plătească toți corect impozitele către statul român, nu doar cine vrea și cum vrea”, a spus Modure.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

“Când a fost elaborat bugetul, s-au stabilit niște venituri și niște cheltuieli. Cheltuielile s-au efectuat, veniturile nu s-au încasat. Noi încasăm azi cu 10-12% mai mult decât anul trecut. Sunt încasări mai mari, dar cheltuielile sunt și mai mari. Poate trebuie să vedem care sunt acele cheltuieli și să începem să le mai reducem sau să creștem veniturile prin reducerea evaziunii fiscale. Ne plângem că gradul de încasare a texelor și impozitelor din PIB e 26%, acum câțiva ani eram la 33%. Dacă am ajunge la 33% colectare taxe și impozite din PIB cu siguranță nu am avem problema asta”, a spus Modure.

Acesta a vorbit și despre faptul că autoritățile nu ar vrea cu adevărat să pună capăt practicilor cu prețurile de transfer. “E o legislație specifică prin care se urmărește să se împiedice transferul profitului multinaționalelor din țările în care se realizează. Dacă se aplică această legislație, aceste multinaționale ar trebui să plătească impozit pe profit în țara în care realizează. Vă dau un exemplu – eu, multinațională, pot să cumpăr consultanță supraevaluată de la compania din țara mamă și îmi măresc cheltuielile în România, fac profit mult mai mic și banii se duc în țara de origine”, a exemplificat Modure.

Acesta a semnalat probleme și cu analizele de risc.

“Eu consider că nu se face analiză de risc și nu s-a făcut niciodată. Există o direcție de analiza de risc în cadrul ANAF, care nu funcționează, e un lucru pe care inspectorii îl cer de ani de zile. Nu e normal să îi ceri unui om să meargă să caută el firme și să vadă unde să se ducă, fără să se aplice aceste criterii, care sunt multe, 10 -12. Niciun inspector nu poate să aplice acele filtre, nu are acces la baza de date, sunt foarte multe, nu sunt unitare. Aici trebuie lucrat. Dacă se realizează analiză de risc corect toți cei care nu respectă legea ar fi controlați, gradul de colectare a taxelor și impozitelor ar crește”, a spus Modure.

Și digitalizarea e doar de formă.

“Nu funcționează niciun fel de digitalizare, unele procduri chiar s-au complicat în urma digitalizării făcute. Acesta ar trebui să fie un proces unitar. Degeaba digitalizăm un proiect pe ici – pe colo mai mult se încurcă lucrurile. Acesta e un proces care trebuie făcut deodată, pentru toată lumea, toate bazele de date ar trebui să fie unitare, trebuie retehnologizat totul, serverele noastre lucrează la peste 90%, se blochează de câteva ori pe zi. Așa nu se poate digitilza, trebuie schimbată toată tehnica”, a spus sindicalistul.

Digitalizarea ar duce la creșterea colectării. “Toate procedurile ar fi mai simple, mai transparente, mai clare. Guvernantii ne amenință că în urma digitalizării ar urma să se reducă locuri de muncă, dar noi nu suntem de aceeași părere. În ANAF, media de vârstă e de peste 57 de ani, au fost ieșiri mari din sistem pe cale naturală, de la 23000 de oameni acum 10 ani, acum suntem sub 19.000. E lipsă gravă de personal. La evaziunea care e acum, ar fi nevoie de foarte mulți inspectori fiscali. Toate lucrurile trebuie făcute încet, calm, ca să poți să le faci bine. Se încearcă antagonizarea asta între sistemul public și privat. Nouă ni se spune că trebuie să reducem veniturile că e evaziunea fiscală prea mare, că privații nu își plătesc taxe și impozite, iar sectorului privat i se spune că trebuie să plătească mai multe taxe, că statul e supradimensionat și obez. E o minciună și într-o parte și în alta, amândouă ar putea fi rezolvate împreună, fără să reducem venituri și fără să mărim taxe neaparat”, consideră Modure.

 

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Păi reducerile de cheltuieli să înceapă cu sporurile nesimțite pe care le aveți .

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.