Statul incapabil să descopere optimizarea fiscală îi taxează tocmai pe antreprenorii care eficientizează și inovează

Elena Deacu Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

În goana sa după bani ca să acopere gaura bugetară, statul român vrea acum să taxeze mai ales antreprenorii care reușesc să fie economi și eficienți. Asta deși chiar statul român este cel care a creat această problemă și nu reușește să descopere companiile care fac optimizare fiscală, tot din cauza propriei incapacități de a digitaliza administrația fiscală.

Ministrul Finanțelor Marcel Boloș a anunțat marți că microîntreprinderile care depășesc afaceri de 300.000 lei și au o rată a rentabilității mai mare de 30% vor trece de la impozit de 3% pe cifra de afaceri la impozit pe profit de 16%, iar măsura va intra în vigoare chiar de anul viitor. Peste 56.000 de microîntreprinderi vor fi afectate de măsură, a detaliat ministrul.

Cu alte cuvinte, statul român decide să taxeze tocmai antreprenorii harnici, care sunt economi, eficienți, automatizează și inovează astfel încât să își reducă la minimum cheltuielile și să își crească pe cât posibil profitul, pe care să îl poată investi și mai departe în creștere și dezvoltare.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Se consideră că de la această rată de pofit încolo discutăm de o zonă de optimizare fiscală”, a explicat Marcel Boloș decizia.

Câți antreprenori în această situație fac optimizare fiscală și câți reușesc să crească în mod organic profitul? Ministrul Finanțelor nu detaliază. De ce? Pentru că probabil nu știe. Nu contestă nimeni că există companii care fac optimizare fiscală. Dar de ce trebuie ca zeci de mii de companii oneste să fie pedepsite și puse în aceeași oală, doar pentru că de zeci de ani Guvernul României nu reușește să digitalizeze ANAF și să descopere unde se fac de fapt optimizările?

Prin această măsură ce vizează microîntreprinderile, statul român pune acum o piedică în calea dezvoltării a zeci de mii de companii care reușesc să facă salturi mari de dezvoltare, le obligă să rămână mici și să crească încet.

Pentru o nevoie stringentă de bani în acest moment, statul nu se mai gândește că, în doar câțiva ani, aceste companii ar crește rapid și ar trece singure la impozit pe profit, iar statul va lua 16% dintr-o plăcintă mai mare. Iar când ajungi companie mare plătitoare de profit, ai și mai mulți angajați de pe urma cărora statul încasează taxe, nu doar un angajat la microîntreprindere.

În același timp, Guvernul nu e mulțumit nici cu impozitul pe profit strâns de la multinaționale, pe care vrea acum să le taxeze pe cifra de afaceri, spunând și despre ele că fac optimizare fiscală.

Din nou, nu contestă nimeni că poate există cazuri de optimizare fiscală și în cazul multinaționalelor. Dar din nou este mai ușor pentru statul român să le pună pe toate în aceeași oală și să bulverseze mii de companii oneste din cauza unora incorecte. Există într-adevăr facilități și arbitraje fiscale, dar acestea sunt perfect legale. Cine stabilește care este legea și cine o poate schimba? Tot statul român.

Vedem de fapt cum niciuna dintre impozitări, nici cea pe cifra de afaceri, nici cea pe profit, nu pare suficientă pentru statul român, care vrea mereu mai mult de la mai mulți. Și totul doar pentru a acoperi un deficit bugetar pe care statul l-a creat prin ineficiență.

Cum se face că, cu atâta evaziune și optimizare fiscală suspectată de Guvern, de PSD și PNL, economia României a crescut constant în ultimii ani? Cine produce această valoare adăugată, dacă nu tocmai mediul privat? De ce să strici acest model care funcționează? Există un singur răspuns. Incapacitatea de a înțelege economia.

Citește și: 

Primul atac al guvernului Ciolacu la economia liberă. Plafonarea adaosului comercial, o imixtiune grosolană în regulile pieței / Iohannis și PNL, nici o reacție

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. BNR prin domnul Eugen Rădulescu afirmă ca microîntreprinderile cu cifre peste 300 000 lei si profituri de peste 30% sunt de fapt o cale de optimizare fiscală , in totală contradicție cu ce afirmați dvs. Nu știați această opinie ?

  2. Voi nu intelegeti ca TOTUL se intampla cu acordul celor din afara RO care dicteaza iar guvernantii ferchezuiesc ca sa “dea bine” ?
    Nu mai fiti blegomani !!!

  3. Optimizarea fiscala o fsxe doar statul roman prin indtitutiile sale ,, bolnave,, – guvern, Casa de conturi, AsF, si multe altele- conduse politic de oameni fara competente si epertiza si ceea ce e mai rau- pusi pe capatuiala spre interes de partid si personsl, evident( vezi popa de la finante)

  4. Optimizare fiscala nu inseamana ilegalitate ce dracu tot vorbim aici.. Vorbim de ilegal atunci vorbim de evaziune, furt, etc. O behait un dobitoc la tv de optimizare fiscala si acum toate toantele sunt numai cu aia in gura.

  5. Facand abstractie de unele comentarii feisbucăriste, iată părerea mea la 11 ani după finalizarea cu succes a unui proiect de cercetare postdoctoral – dacă ai profit inseamna ca nu investesti suficient. Micro sunt cai de a scoate bani din firma, deci de decapitalizare. Ganditi strategic inainte de a comenta …

  6. N-as dramatiza in exces modificarile fiscale fiindca ele mi se par corecte.
    Previziunile apocaliptice ale tuturor beneficiarilor de facilitati fiscale mi se par caraghioase. In special asociatiile din IT, un domeniu pe care il cunosc si in care activez de 25 de ani. IT-ul Romanesc, atat de apreciat international, in loc sa caute facilitati fiscale si privilegii, mai bine s-ar reinventa si ar schimba statutul de lucrator ieftin pentru companii occidentale in cel de creator de proprietate intelectuala locala. El nu face altceva decat sa ajute UK si USA sa acumuleze mai mult capital prin outsourcing si body leasing.

    Marii antreprenori in IT sunt de fapt niste specialisti in HR. Il felicit pe Ciolacu ca a ignorat oftatul si plansetele lor. N-am votat niciodata cu PSD si nici nu cred ca o s-o fac vreodata insa admir rezistenta lui Ciolacu si Bolos in fata linsajului mediatic din ultimele saptamani. Presa cauta doar nemultumiti, nu prea pare interesata sa informeze. A cerut cu repetitie opinia tuturor celor care vor fi privati de privilegii. Nu a cerut opinia BNR, a Comisiei Europene, a Bancii Mondiale, a firmelor de rating, a marlor firme de consultanta gen McKinsey sau Delloite.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.