Economia Chinei a înregistrat un ritm de creștere peste așteptări în al treilea trimestru, în timp ce consumul a accelerat, de asemenea, în septembrie, ceea ce sugerează că recenta revenire a economiei chineze i-ar putea permite să atingă obiectivul anual de creștere al Beijingului, transmite agenția Reuters.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

O serie de măsuri de stimulare puse în aplicare recent au ajutat a doua cea mai mare economie a lumii să se stabilizeze, dar criza prelungită din sectorul imobiliar, temerile legate de ocuparea forței de muncă și deteriorarea încrederii întreprinderilor private se numără printre riscurile care apasă asupra acestui impuls pozitiv.

Potrivit datelor publicate miercuri de Biroul Național de Statistică (BNS), produsul intern brut (PIB) al Chinei a crescut cu o rată anuală de 4,9% în perioada iulie-septembrie, depășind cifra de consens de +4,4%.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Totuși, această creștere a fost mai puțin semnificativă decât în al doilea trimestru (+6,3%).

La nivel trimestrial, PIB-ul chinezesc a crescut cu 1,3%, depășind din nou așteptările economiștilor, care estimau o creștere medie de 1,0%.

Beijingul a stabilit un obiectiv de creștere de aproximativ 5% pentru 2023.

Datele oficiale au arătat, de asemenea, că producția industrială a depășit așteptările în septembrie, crescând cu 4,5% în ritm anual, identic cu cel din luna precedentă. Analiștii estimau un avans  de +4,3%.

Un indicator cheie al cheltuielilor de consum, vânzările cu amănuntul au crescut cu 5,5% luna trecută, față de estimarea analiștilor de +4,9%, după o creștere de 4,6% în august.