Șefa FMI, Kristalina Georgieva: Perspectivele economiei mondiale s-ar putea înrăutăţi, în contextul conflictului din Orientul Mijlociu

Kristalina Georgieva Foto Igor Dolgov / Dreamstime.com

Fondul Monetar Internaţional este îngrijorat în legătură cu pierderea tragică de vieţi în conflictul din Orientul Mijlociu, cu distrugerile şi reducerea activităţii economice, a afirmat la Riad directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, la o conferinţă pe teme de investiţii, transmite Reuters, citată de Agerpres.

“Ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu se întâmplă într-un moment când creşterea încetineşte, ratele dobânzilor sunt ridicate şi costul aferent rambursării datoriilor a crescut, în urma pandemiei şi a războiului”, a declarat miercuri oficialul FMI.

Conflictul reprezintă încă ”un nor într-un orizont plin de nori”, iar perspectivele economiei mondiale s-ar putea înrăutăţi, a avertizat Georgieva.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

“Ceea ce vedem sunt mai multe turbulenţe, în ceea ce este deja o lume tulburată. Şi, într-un orizont care are o mulţime de nori, încă unul – şi situaţia se poate înrăutăţi”, a adăugat oficialul FMI.

Conferinţa numită “Davos din deşert” a atras oficiali de rang înalt din finanţe, mulţi exprimându-şi deja pesimismul în legătură cu economia mondială.

Consecinţele mai profunde ale conflictului din Orientul Mijlociu sunt deja vizibile.

Printre consecințele pe termen lung se numără abandonul școlar al copiilor, precum și impactul asupra sectoarelor turistice ale țărilor vecine.

“Egipt, Liban, Iordania. Acolo, canalele de impact sunt deja vizibile”, a spus ea. “Incertitudinea este un ucigaș pentru afluența turiștilor. Investitorii se vor sfii să meargă în acel loc.”

În privinţa majorării dobânzilor, Georgieva a susţinut că lumea trăieşte de aproape 20 de ani “pe calea fanteziei”.

“Nu suntem încântaţi că s-au majorat atât de rapid dobânzile, de la zero la 5%, dar aici ne aflăm”, a afirmat oficialul FMI, referindu-se la dobânda din SUA.

“Așa că acum… apelul nostru către toată lumea este: puneți-vă centura. Asigurați-vă că înțelegeți că ratele dobânzilor sunt aici pentru mai mult timp”, a spus Georgieva.

Economia mondială încetineşte deja la 3% şi ritmul va rămâne lent în următorii ani, în timp ce dobânzile ridicate vor reprezenta un obstacol suplimentar.

“Inflaţia încă este la un nivel ridicat, ceea ce necesită menţinerea dobânzilor ridicate, afectând creşterea. Cooperarea internaţională într-o lume fragmentată reprezintă cheia pentru stimularea creşterii. Aceasta este într-adevăr o problemă prioritară”, a avertizat ea.

Oficialul a adăugat: “Ne uităm la costurile fragmentării, ele sunt semnificative. Am demonstrat, în multe ocazii, că este vorba de ştergerea a aproximativ 12% din creşterea PIB-ului global. Imaginaţi-vă doar ce ar putea face lumea cu încă 12.000, 13.000, 14.000 miliarde de dolari”.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: