Proiect de 2 milioane euro din PNRR pentru consolidarea şi reconstruirea unor ziduri ale Cetăţii Medievale Sighişoara

cetatea Sighisoara, turnul cu ceas Sursa foto: Ovidiu Harfaș

Primăria Sighişoara a obţinut o finanţare în valoare de circa 2 milioane de euro prin PNRR pentru reconstruirea unor tronsoane de zid care s-au prăbuşit şi pentru consolidarea unor ziduri existente, cu această ocazie fiind construite şi noi alei de vizitare a obiectivelor turistice din Cetatea Medievală, relatează Agerpres.

“În urma studiului fezabilitate actualizat anul trecut, am obţinut o finanţare europeană din PNRR de aproximativ 2 milioane de euro, prin care în acest moment se lucrează efectiv la aceste ziduri. Discutăm practic de tronsoanele 12, 16 şi 22, unde vom avea alei pietonale, sunt zone unde vom ridica de la zero (de la fundaţie) zidurile acestea nemaiexistând deloc în urma prăbuşirilor din ultimii zeci de ani. Acolo unde necesită doar reparaţii şi consolidări, vom merge pe reparaţii şi consolidare, cu aleile pietonale aferente, pentru că sunt zone care până acum nu erau vizitate de foarte mulţi oameni, puţini sighişoreni ştiau de ele. Vreau să deschidem noi alei în Cetate, astfel încât acolo unde este domeniul public să ne putem plimba cu toţii, atât sighişorenii, cât şi turiştii. Unde ne intersectăm cu proprietăţile private, nu avem ce face”, a declarat presei primarul din Sighişoara, Iulian Sîrbu.

Edilul a arătat că, între timp, se lucrează şi la consolidarea şi restaurarea acoperişului Turnului cu Ceas, pe zona de structură, acolo unde s-au descoperit aspecte mult mai grave decât păreau la prima vedere.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

“Practic am înlocuit toate grinzile putrezite şi care erau un pericol real ca acoperişul Turnului cu Ceas să se prăbuşească. De peste 130 de ani nu au fost făcute intervenţii în acest sens şi am descoperit grinzi care nici în prima fază nu se vedeau, până nu am început lucrarea. Au descoperit grinzi care în momentul în care ne-am apucat de lucrări pur şi simplu se sfărâmau în mâinile muncitorilor. Deci este o lucrare care este de bun augur pentru că în primul rând discutăm despre simbolul oraşului şi nu în ultimul rând despre siguranţa turiştilor şi a copiilor, elevilor şi a tuturor celor care sunt în cetate şi, bineînţeles, avem şi o şcoală lângă acest obiectiv. Suntem în termen, nu sunt probleme pe acest sens. Unii se aşteptau să schimbăm tabla de pe turn, dar aceea este o altă etapă a lucrării. Prima dată îl consolidăm, îl punem în siguranţă, să ştim că acoperişul este sigur, urmând ca printr-o nouă lucrare să locuim toată ţigla, tabla şi tot ce înseamnă acoperiş, practic să-l înnoim cu totul pentru că în urma acestei lucrări am descoperit şi anumite probleme la tablă. Vom înlocui ţigla spartă, dar în această iarnă totuşi pentru a-l pune în siguranţă pentru a-l proteja până la primăvară, dar cu nouă lucrare vom interveni în a doua parte”, a spus Iulian Sîrbu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Aiurea.
    Ziduri de cetate obosita.
    Poote din alte fonduri.
    Era in regula a se face ceva care sa aduca valoare adaugată la Românica!
    Asa mai stie cineva cât se sifonează din banii alocați pentru ziduri?😎

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.