Ministerul Finanțelor a dat joi aviz condiționat pe proiectul legii pensiilor, potrivit documentului consultat de Economedia și G4Media. Proiectul este mărul discordiei între PSD și PNL, liberalii avertizând prin vocea lui Nicolae Ciucă că e nevoie de ”clarificări”. În aviz, ministrul Marcel Boloș (PNL) a avertizat că dacă proiectul de lege intră în vigoare, deficitul bugetar va crește în 2024 la 5,5% din PIB, iar în 2025 va ajunge la 6,1% din PIB.
Or, susține ministrul Boloș, aceste cifre sunt cu mult peste țintele de deficit asumate de România și asta ar duce la posibilitatea ca fondurile europene să fie suspendate.
Boloș și-a mai condiționat avizul de asumarea de către guvern a unui pachet legislativ de majorare a veniturilor bugetare care să asigure un nivel suplimentar minim de 1,8% din PIB, echivalentul sumei de 33 de miliarde de lei.
În plus, ministrul liberal al Finanțelor a cerut și ca majorarea pensiilor să fie etapizată dacă se constată ”deteriorarea” evoluției deficitului bugetar.
Context
După doi ani de guvernare conciliantă, PSD și PNL se află la prima criză majoră. Liberalii au reclamat, joi dimineață, „inadvertențe” pe cifrele din noua lege a pensiilor, iar ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, ar fi refuzat să transmită avizul pentru proiect. Ședința de Guvern a fost întârziată mai bine de două ore. În cele din urmă, Ministerul Finanțelor a dat avizul. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că Guvernul adoptă proiectul și i-a trasat ministrului Boloș sarcină să prezinte un plan concret pentru creșterea încasărilor la buget și pentru digitalizarea ANAF.
Divergențele au apărut după ce PNL și PSD, respectiv Ministerul Finanțelor (PNL) și Ministerul Muncii (PSD) au interpretat diferit cifrele pentru impactul bugetar al legii pensiilor.