Sondaj: 70% dintre directorii generali accelerează investițiile în IA generativă pentru a-și menține avantajul competitiv, însă adopția e dificilă

inteligenta artificiala, AI, roboti, chatgpt, chabot Photo 129803252 © ProductionPerig | Dreamstime.com

Directorii generali din întreaga lume recunosc potențialul inteligenței artificiale (IA), dar majoritatea întâmpină provocări semnificative în formularea și operaționalizarea strategiilor aferente, potrivit celui mai recent sondaj EY CEO Outlook Pulse.

Sondajul trimestrial realizat la nivel internațional de EY în rândul a 1.200 de directori generali oferă informații despre inteligența artificială, alocarea capitalului și strategiile de investiții. Rezultatele reflectă dificultățile cu care se confruntă directorii generali, atunci când vine vorba de această tehnologie emergentă. În timp ce peste două treimi (70%) dintre directorii executivi consideră că este necesar să acționeze rapid în privința IA generativă, pentru a evita să ofere concurenților un avantaj strategic, o proporție similară (68%) spun că este dificil să acționeze rapid din cauza incertitudinii din acest domeniu.

„Conștienți de potențialul IA asupra propriilor modele de afaceri, aproape toți directorii generali (99%) fac sau planifică investiții semnificative în IA generativă. Pentru a finanța aceste investiții, 69% realocă capital de la alte proiecte de investiții sau bugete tehnologice, iar 23% alocă noi resurse. Totuși, a investi în IA pentru viitor este mai ușor de spus, decât de făcut: mai mult de un sfert (26%) dintre directorii generali spun că ritmul rapid al dezvoltării IA generative este cea mai mare provocare în luarea deciziilor de alocare a capitalului pentru inițiativele de IA generativă. Două treimi (66%) consideră că o creștere bruscă a numărului de companii care pretind că au expertiză în domeniul IA complică deciziile privind identificarea și implementarea parteneriatelor credibile în ecosistem și a țintelor de achiziție”, potrivit sondajului.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În pofida provocărilor, directorii generali investesc în viitorul forței de muncă, pentru a accelera inițiativele privind IA generativă – o majoritate de 87% fie au finalizat, fie sunt în curs de angajare de personal nou, cu potențial profesional, care are competențe relevante pentru IA generativă, mai menționează sondajul. Mulți stabilesc, de asemenea, activități pilot și parteneriate cu mai multe companii.

„Este cert că directorii generali iau în calcul în momentul de față potențialul IAG de a genera avantaj competitiv, atât în industria în care activează, cât și pentru organizația lor, la nivelul produselor și serviciilor pe care le oferă sau pentru creșterea productivității. Cu toate acestea, este foarte probabil ca investițiile în inteligență artificială să rămână deocamdată prudente și să se axeze în principal pe identificarea de parteneriate și pe dezvoltarea resursei umane, pentru a demonstra viabilitatea conceptului și stabilitatea lui, după ce perioada de entuziasm va fi trecut”, a declarat Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România și Moldova și Chief Operating Officer pentru EY Europa Centrală și de Sud-Est și Regiunea Asiei Centrale.

Directorii generali dublează investițiile organice, dar apetitul pentru fuziuni și achiziții scade la cel mai mic nivel din ultimii 9 ani

Potrivit sondajului, în timp ce liderii din mediul de afaceri continuă să se confrunte cu instabilitate la nivel macroeconomic, schimbări de reglementare și volatilitate geopolitică, mulți dintre aceștia anticipează în continuare niveluri ridicate de creștere pe termen scurt și își dublează investițiile în cercetare și dezvoltare și CAPEX (cheltuielile de capital).

Studiul EY arată că o majoritate netă a directorilor generali (89%) vizează un anumit tip de tranzacție în următoarele 12 luni. Cu toate acestea, planurile de fuziuni și achiziții au scăzut la cel mai mic nivel din 2014, doar 35% dintre directorii generali planificând fuziuni și achiziții în următoarele 12 luni. Acest lucru poate fi atribuit actualei situaţii incerte la nivel geopolitic și macroeconomic și reflectă scăderea reală a fuziunilor și achizițiilor axate pe inteligență artificială, după o creștere bruscă la începutul acestui an.

Apetitul pentru fuziuni și achiziții este mult mai mare în regiunea Americii de Nord și de Sud (47%), decât în EMEA (29%) sau Asia-Pacific (25%), reflectând creșterea puternică a numărului de tranzacții observată în regiune în trimestrul al 3-lea din 2023, în special tranzacții care implică companii americane.

Jumătate dintre directorii generali (50%) intenționează să își extindă operațiunile în următoarele 12 luni în afara sediului central. În ciuda unei creșteri mai mici decât cea așteptată în China, Asia-Pacific a devenit o destinație importantă. China, Australia, India, Japonia și Singapore figurează în topul primelor cinci destinații menționate de respondenți la întrebarea: încotro s-ar îndrepta în afara pieței în care își au sediul central.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: