Ungaria relansează programul de “vize de aur” / Destinat investitorilor străini care cumpără acţiuni de minim 250.000 de euro sau proprietăţi în valoare de cel puţin 500.000 de euro / SUA a impus restricții cetățenilor maghiari din cauza acestui program

deak ferenc bancnota ungaria forint bani maghiari sursa foto: Pixabay

Guvernul de la Budapesta a înaintat parlamentului planul pentru un nou program de “vize de aur”, ca parte a unui proiect de lege care reglementează imigraţia din ţări terţe în Ungaria, relatează Agerpres, care citează Reuters

Proiectul de lege, prezentat marţi, introduce categoria de “viză de investitor invitat”, pentru persoanele care vin în Ungaria afiliate la proiecte ce au primit eticheta de “investiţie importantă din punct de vedere strategic” din partea guvernului

Primirea acestei vize este o condiţie prealabilă pentru a solicita un permis de şedere, care i-ar permite titularului vizei să rămână în Ungaria timp de zece ani, perioadă care poate fi prelungită cu încă zece ani, conform proiectului.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Noul program vine după ce un “sistem de vize de aur” anterior a fost anulat în 2017, în urma unui caz în care un bărbat sirian vizat de sancţiuni americane a primit statutul de rezident în Ungaria.

Programul, lansat în 2013, le cerea străinilor să cumpere obligaţiuni maghiare de până la 300.000 de euro pentru a obţine permisul.

Conform propunerii, eticheta “proiect important din punct de vedere strategic” ar putea fi obţinută şi de un investitor care cumpără acţiuni la un fond imobiliar maghiar în valoare de 250.000 de euro sau proprietăţi imobiliare în valoare de cel puţin 500.000 de euro în Ungaria.

Donaţia unui milion de euro către fundaţiile de gestionare a activelor de interes public, care au intrat sub monitorizarea UE din cauza conflictelor de interese cu guvernul, le-ar acorda, de asemenea, eticheta de “importanţă strategică” investitorilor, deschizând calea pentru a primi statutul de “investitor invitat”.

Ungaria a avut parte de un aflux de investitori estici în ultimii ani, deoarece producătorii asiatici de baterii, cum ar fi CATL şi Eve-Power, urmează să-şi construiască fabricile lângă producătorii auto germani.

SUA au impus de la 1 august restricţii pentru călătoriile fără viză de care beneficiază cetățenii Ungariei, prin programul Visa Waiver, tocmai din cauza acestui program. Măsura viza pașapoartele emise între 2011 și 2020, despre care autoritățile de la Washington cred că au probleme de securitate.

„Există sute de mii de pașapoarte care au fost emise de guvernul Ungariei ca parte a programului de naturalizare simplificată, fără a exista mecanisme stricte de verificare a identității”, a declarat ambasadorul SUA la Budapesta, David Pressman, pentru Politico.

Totodată, în 2021 o decizie a autorităților din SUA arata că cetățenii Ungariei născuți în afara actualelor granițe ale țării nu mai pot intra în SUA fără viză.

Reamintim că Ungaria a acordat cetățeni nu doar etnicilor maghiari din statele învecinate (România, Slovacia, Ucraina sau Serbia), ci și străinilor care au investit în țară minimum 500.000 de euro. Practic, cu această sumă și-au putut cumpăra cetățenia maghiară cetățeni care nu aveau legătură cu țara.

În 2018, presa maghiară scria că SUA s-au săturat de fraudele masive cu pașapoartele ungurești și amenință guvernul cu excluderea din Visa Waiver.

La acel moment, potrivit investigațiilor autorităților SUA, aproximativ 700 de străini au obținut în mod fraudulos pașaport unguresc, aceștia având calea deschisă pentru a călători în SUA. Potrivit organelor de securitate internă (Department of Homeland Security – DHS) din cele 700 de persoane care au obținut în mod fraudulos un pașaport unguresc, cel puțin 65 au intrat în SUA. Potrivit evidenței din octombrie anul trecut, cel puțin 30 încă se aflau pe teritoriul american, în timp ce autorităție încearcă să-i localizeze în vederea expulzării.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: