Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a căutat documentul care conţine Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi nu a găsit documentul în Guvernul României, transmite News.ro. „Aţi mai auzit aşa ceva? În Guvernul României proiectul PNRR nu există. Astfel de oameni s-au ocupat de banii dumneavoastră”, a mai precizat şeful Executivului.
„Vom vedea execuţia bugetară şi, în funcţie de asta, vom hotărî cum vom proceda. Eu cred că adevărat provocare anul viitor va fi această scădere a impozitării muncii. Am promis foarte clar că nu vom veni cu impozite noi. Deci nu vom merge în oglindă cu impozitarea capitalului. Acel lucru sunt ferm convins că se va în reforma fiscală trecută în PNRR, nu de către Ciolacu. Eu nu am ştiut, la fel ca şi dumneavoastră”, a afirmat Marcel Ciolacu, întrebat luni la Parlament cum şi ce va fi făcut privind taxarea muncii, de anul viitor.
El a adăugat că nu există proiectul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă în Guvernul României, atunci când a cerut să îi fie pus documentul la dispoziţie.
„Ca să vă mai spun un lucru, am dat şi eu căutare la prim-ministrul României să mi se pună şi mie PNRR la dispoziţie. Nu există. Dacă dumneavoastră aţi mai auzit aşa ceva – în Guvernul României proiectul PNRR nu există. Astfel de oameni s-au ocupat de banii dumneavoastră”, a completat liderul PSD.
sursa: News.ro