Analiștii anticipează că rata inflației va fi de peste 6% la finalul anului viitor, iar principalul risc asupra procesului dezinflaționist rămâne politică fiscală

calcul preturi inflatie Foto: © Tero Vesalainen / Dreamstime.com

Analiștii anticipează că rata inflației va fi de peste 6% la finalul anului viitor, iar principalul risc asupra procesului dezinflationist rămânâne politică fiscală, conform datelor transmise de Asociația CFA România. Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA a crescut în luna octombrie, (cu 5,6 puncte) la valoarea de 53,0 puncte. Această situație s-a datorat creșterii ambelor componente ale indicatorului.

“Anticipatiile de reluare a creșterii economice în 2024 pe fondul majorărilor de cheltuieli publice probabil au condus la sporirea încrederii în economie. De asemenea, procesul dezinflationist va continua, însă într-un ritm mult mai lent, rată inflației fiind anticipată să rămână peste 6% la finalul anului viitor, principalul risc asupra procesului dezinflationist rămânând politică fiscală”, Adrian Codirlașu, CFA – Vicepreședinte al Asociației CFA România declară:

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (noiembrie 2024) a scăzut față de exercițiul anterior și s-a situat la valoarea medie de 6,28%.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, peste 76% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0097 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0541 lei pentru un euro.

Previziunile analiștilor în ceea ce privește cei mai importanti indicatori macroeconomici:

Referitor la evoluția prețurilor proprietăților rezidențiale în orașe, 47% dintre participanți anticipează o scădere a acestora în timp ce tot 47% dintre participanți anticipează o stabilitate în următoarele 12 luni. De asemenea 58% dintre participanți consideră că prețurile actuale sunt supraevaluate, iar 29% că sunt corect evaluate.

Deficitul bugetului de stat anticipat pentru acest an: valoarea medie a anticipațiilor este de 5,6%.

Pentru anul 2023 valoarea anticipată de creștere a PIB real a înregistrat valoarea de 2,0%.

Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 53% în următoarele 12 luni.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Fara suparare dar sunt in eroare.
    Pe de o parte veniturile a 4,5 de pensionari sunt pe cresterea de 40% promisa de guv.ro.
    Acestia sunt consumatori si vor cumpara mai mult, mai scump.
    Mai scump spun pentru ca acest cartel al comerciantilor va umfla artificial preturile cu cel putin 25% stiind ca sunt bani la jumatate din clientela traditionala.
    Pe de alta parte tarifele vor urca in medie cu 10-15% aliniindu-se din mers la cresterea generala de preturi din economie.
    Si nu in ultimul rand trebuie observat si faptul ca in jurul Ro sunt razboaie care se adancesc, alte conflicte inghetate si in mod sigur sunt si altele greu de prevazut.
    Pe ansamblu se va repeta cumva fenomenul din timpul pandemiei si inceputul razboiului din Crimeea.
    Asadar pe fondul unei cresteri previzibile de preturi de 30-40% nu vad cum inflatia sa fie peste 6% la sfarsitul anului 2024.😵
    Mai mult anul 2024 este electoral si toti politicienii se vor înghesui sa facă pomeni electorale.
    Iar in aceasta cascada de preturi , haos organizat si manipulare politica a unui electorat confuz in buna parte, cine mai crede in inflatie de 6%?😩
    Rog sa notati cifra corecta: 16.7%!
    Merci,

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.