Senatoarea USR Anca Dragu, fost ministru de finanțe, acuză coaliția PSD-PNL că încalcă orice normă de bună-guvernare, transformând Parlamentul și parlamentarii în simpli spectatori, lipsiți de orice putere de a corecta aberațiile promovate de guvern, potrivit unui comunicat de presă al USR. OUG90/2023, numită impropriu ”ordonanța austerității”, a ajuns astăzi, 25 noiembrie, la termenul de adoptare tacită în Senat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„A fost o mascaradă marca PSD-PNL în comisiile din Senat pentru a trage de timp astfel încât acest OUG să ajungă la adoptare tacită. În comisiile de aviz și cele raportoare din Senat au fost adoptate o serie de amendamente menite să repare măcar o parte din aberațiile propuse de Guvern, dar toate se pierd odată cu trecerea tacită a proiectului legislativ de Senat”, conform comunicatului de presă.

„Această OUG este dincolo de orice imaginație. Nu avem o bugetare multi-anuală să permită predictibilitatea și continuarea investițiilor pe mai mulți ani, dar acum nu mai avem nici bugetare anuală. Trăim într-un perpetuum ”acum, acum, acum”. Am ajuns să bugetăm de azi pe mâine, cu ochii la ședințele de guvern și la pixul lui Marcel Ciolacu, cel care împarte banii din impozitele și taxelor românilor după bunul lui plac, din fondul de rezervă, fără niciun criteriu economic, fără nicio justificare rațională. Guvernul a mutat rectificarea bugetară în pixul lui Ciolacu pentru că PSD și PNL doresc să ascundă catastrofa bugetară pe care au generat-o și care au scăpat-o de sub control si sa controleze. Ordonanța aceasta nu este a austerității, ci este ordonanța ineptitudinii economice și fiscale si a politizării tuturor instituțiilor. Domnul Ciolacu decide cine mai are bani de salarii, cine mai are bani de investiții, cine supraviețuiește”, spune Anca Dragu.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Potrivit USR, OUG 90/2023 încalcă autonomia locală, intervine abuziv în procesul bugetar, creează arierate, amână investiții și transferă, practic, bugetul țării către Fondul de rezervă al guvernului, aflat la dispoziția și bunul plac al lui Marcel Ciolacu.