Un protest spontan are loc joi la Casa Judeţeană de Pensii din Timişoara, angajaţii fiind nemulţumiţi că Guvernul nu le măreşte salariile de la 1 ianuarie aşa cum le-a promis, ci că majorarea se face în două tranşe, prima în ianuarie 2024 şi cea de-a doua ăn iunie 2024, transmite News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

”Este un protest spontan pentru că guvernanţii nu s-au ţinut de cuvânt. Am primit OUG cu modificarea salariala si vor sa ne dea firimituri, jumătate din ce s-a negociat în prima fază, alinierea cu salariile CNPP. Adică jumătate ne dă în luna ianuarie şi cealaltă jumătate în luna iunie 2024. Altceva s-a negociat şi acum nu se respectă”, a declarat Maria Vişan de la Casa de Pensii Timiş.

Potrivit reprezentanţilor Casei Judeţene de Pensii din Timiş, angajaţii ar putea relua greva generală din data de 3 ianuarie.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Joi mai mulţi angajaţi au ieşit în faţa instituţiei purtand pancarte pe care scria ”Profesioniştii se ţin de cuvânt” sau ”Ne-aţi dus cu zăhărelul”.