SURSE: Afacerea cu stuful din Deltă a familiei baronului PSD Paul Stănescu, în vizorul Parchetului European. O instituție guvernamentală a stopat plata subvențiilor de aproape 6 milioane de euro. Cum a ajuns fiul lui Stănescu să ceară bani europeni pentru stuf ca și cum ar fi pășune

Paul Stanescu Foto: InquamPhotos / Octav Ganea

Parchetul European a cerut documente de la instituțiile statului în legătură cu modul în care două firme apropiate de baronul PSD Paul Stănescu au ajuns să solicite subvenții europene de aproape 6 milioane de euro pentru stuful din Delta Dunării, au declarat pentru G4Media surse judiciare. În paralel, Agenția de Plăți în Agricultură (APIA) a stopat plata subvențiilor, potrivit acelorași surse.

Două firme, controlate la acel moment de fiul lui Paul Stănescu și de un fost consilier al secretarului general PSD, au ajuns să ceară subvenții europene pentru stuf în urma unei legi promovate de actualul ministru al Agriculturii, Florin Barbu, considerat chiar omul de casă al lui Stănescu.

Astfel, o lege modificată pe ascuns în 2023 în Parlament a transformat Delta Dunării în pajişte, pentru care se pot cere subvenții de milioane de euro de la UE, potrivit unei investigații a emisiunii ”România, te iubesc” de la Pro TV. Iar singurele firme care au acces la aceste subvenții sunt deținute de Ștefan Stănescu, fiul baronului PSD Paul Stănescu, și de un fost consilier al secretarului general al PSD.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Investigația Pro TV arată că parlamentarul care a modificat legea este tocmai Florin Barbu, la acel moment președintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaților. Ulterior, proiectul a trecut rapid prin parlament și a fost promulgat de președintele Iohannis.

Acum, cele două firme care au concesionat activitatea de recoltare a stufului din Delta Dunării au cerut subvenție în baza legii lui Florin Barbu. APIA a oprit plata subvenției pentru că această subvenție se plătește firmelor care au concesionate suprafețe de teren, nu activitatea desfășurată pe aceste suprafețe. Or, cele două firme nu au concesionat de la Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) suprafețele acoperite de stuf, ci doar activitatea de recoltare a stufului, potrivit informațiilor G4Media.

Cererea de plată transmisă de cele două firme, Ecologic Danube SRL și Biodelta Resurse SRL, fusese inițial aprobată de APIA Tulcea, dar a fost stopată de structura centrală a instituției în urma controalelor lansate.

Un alt semn de întrebare legat de cererea de subvenție are legătură cu obiectul subvenției. Astfel, firmele au dreptul să recolteze stuful în perioada octombrie – martie, când stuful e mai degrabă uscat, ceea ce face improbabilă utilizarea pe post de furaje pentru animale. Or, subvenția are tocmai rolul de a stimula producția de furaje.

Acum, acționar principal în companiile Ecologic Danube SRL și Biodelta Resurse SRL este Marinela Iscru, soția preotului Madalin Iscru, fostul consilier al lui Paul Stanescu pe vremea când baronul PSD era ministru al Dezvoltării. Anul trecut, printre acționari se număra și Ștefan Alexandru Stănescu, fiul lui Paul Stănescu, potrivit anchetei Pro TV.

Cine este Paul Stănescu. Secretar general al PSD și șeful PSD Olt, Paul Stănescu e unul dintre cei mai influenți lideri PSD. El are afaceri semnificative în agricultură, unde a controlat constant miniștrii puși de PSD și comisiile de profil din parlament.

El este specialist în tractoare și agronomie. Fost șef al IAS Studina în perioada comunistă, Paul Stănescu și-a construit o puternică afacere în agricultură împreună cu familia în comuna Vișina, condusă pentru câteva mandate de tatăl său ca primar.

El l-a impus pe fratele său, Alexandru Stănescu, la șefia Agenției Naționale pentru Reglementare în Energie (ANRE), instituție cheie din domeniul energiei, deși acesta e inginer agronom.

Ulterior, fratele baronului PSD Paul Stănescu a fost numit și în funcția de director al Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, instituție care gestionează 1,2 miliarde de euro fonduri europene.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.