Președintele Joe Biden vrea ”să pună America în poziţia de a conduce viitorul maşinii electrice, să depăşească China”

masini electrice statie incarcare Sursa Foto: Pexels

Președintele american Joe Biden vrea ca, în 2030, jumătate dintre maşinile vândute în Statele Unite să nu aibă emisii, adică să fie electrice, hibride, reîncărcabile sau cu hidrogen, potrivit unui document prezentat public de către Casa Albă. Biden îşi prezintă joi planul ”înverzirii” industriei americane a automobilului – printr-o creştere a vânzării maşinilor electrice şi o consolidare a reglementărilor de mediu -, în contextul unei concurenţe agresive a chinezilor şi europenilor, relatează agenția AFP, citată de News.ro.

Biden vrea ”să pună America în poziţia de a conduce viitorul maşinii electrice, să depăşească China”, care investeşte, produce şi vinde deja în marş forţat, ”şi să înfrunte criza climatică”.

Cei trei mari producători americani – Ford, GM şi Stellantis (care deţine marca istorică Chrysler) – îşi anunţă într-un comunicat comun ”ambiţia comună de a ajunge în 2030 la 40-50%” vehicule de acest tip vândute anual în Statele Unite.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

În alt comunicat, constructorii BMW, Honda, Volkswagen şi Volvo – consideraţi adesea drept mai avansaţi în domeniul electric decât marile nume de la Detroit, leagănul industriei auto americane – ”aplaudă” această iniţiativă.

Biden, atent să promită mereu ”locuri de muncă bine plătite şi sindicalizate” la fiecare intervenţie publică, şi-a atras de partea sa puternicul sindicat UAW.

”Membrii UAW sunt pregătiţi să construiască aceste maşini, aceste camioane electrice şi bateriile cu care sunt dotate. Membrii noştri sunt arma secretă a Americii în vederea câştigării acestei curse mondiale”, scrie fostul preşedinte al sindicatului, Ray Curry, citat de Casa Albă.

Acest procent de 50 la sută nu depăşeşte nivelul avut în vedere deja de numeroşi producători, însă ritmul este mare pentru Statele Unite.

Statele Unite sunt leagănul Tesla – în mod incontestabil marea vedetă mondială a maşinii electrice -, însă producătorii şi automobiliştii americani au întârziat să se convertească, în comparaţie cu chinezii şi europenii.

Potrivit Agenţiei Internaţionale a Energiei (AIE), în 2020 vehiculele electrice reprezentau în Statele Unite doar 2% dintre vânzările de maşini noi – în timp ce în Europa ele reprezentau 10%.

Joe Biden, care organizează joi un eveniment pe peluza Casei Albe pentru a detalia aceste măsuri, intenţionează totodată să consolideze din nou reglementările cu privire la consumul de carburant.

Fostul preşedinte republican Donald Trump a revizuit în scădere puternică exigenţele predecesorului democrat Barack Obama în acest dosar.

Actualele reglementări cu privire la emisii, care datează din martie 2020, le impun producătorilor să îmbunătăţească cu 1,5% pe an performanţa energetică a modelelor lor, adică distanţa parcursă cu o unitate de carburant, în perioada 2021-2026, faţă de 5% cât cerea administraţia Obama.

Administraţia Biden nu a prezentat imediat care este obiectivul său la acest capitol.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: