Grindeanu: Săptămâna viitoare CNAIR semnează cu Nurol contractul pentru primul lot al Autostrăzii Unirii (A8)

Autostrada Unirii A 8 prelungire desemnare constructori loturi PNRR noi termene 25 și 31 iulie Sursa Foto : Ministerul Transporturilor

Săptămâna viitoare ar urma să fie semnat contractul pentru proiectarea și execuția primului lot al Autostrăzii Unirii (A8), contractul cu Nurol pentru lotul Târgu Mureș – Miercurea Nirajului fiind ultimul lot de autostradă care „închide” PNRR-ul rutier, a anunțat miercuri, 7 februarie, pe șantierul Autostrăzii Bucureștiului, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Anunțul confirmă, practic, finalizarea licitației pe baza motivării Curții de Apel București care a întors decizia CNSC.

Ministrul Grindeanu a precizat că semnarea ar putea fi la sfârșitul săptămânii viitoare. „Sper ca săptămâna viitoare, la final, sper să semnăm ultimul contract din PNRR, adică …capătul vestic din A 8, s-au depășit toate etapele și am luat și decizie favorabilă la Curtea de Apel. Asta înseamnă că toate contractele din PNRR sunt închise, semnate urmând ca și pe acest contract să se intre la proiectare și execuție. Este foarte important ca borne”, a declarat Sorin Grindeanu.

Curtea de Apel București a „întors” miercuri, 31 ianuarie 2024, decizia CNSC favorabilă Strabag și a admis contestația Nurol (Turcia), câștigătorul desemnat de CNAIR pentru primul lot al Autostrăzii Unirii Târgu Mureș – Miercurea Nirajului (A8).

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

„Admitere recurs
Solutia pe scurt: Respinge excepţia inadmisibilităţii plângerii fomulate de Tekfen. Respinge, ca nefondate, plângerile formulate de Strabag şi Tekfen. Admite, în parte, plângerea formulată de Nurol şi modifică parţial decizia CNSC în sensul că respinge în totalitate contestaţia formulată de Strabag. Pe cale de consecinţă, admite cererea de intervenţie formulată de Nurol, cu privire la contestaţia formulată de Strabag. Menţine în rest decizia CNSC. Definitivă. Pronunţată azi, 31 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei”, este decizia CAB.

UMB a început joi, 1 februarie 2024, proiectarea lotului 3 al Autostrăzii Unirii (A8), lotul cu o lungime de 30 km dintre Leghin și Târgu Neamț fiind singurul contract semnat până acum pe A8 Târgu Mureș – Iași – Ungheni. Contractul a fost semnat pe 20 septembrie 2023, iar ordinul pentru proiectare s-a dat începând cu data de joi, 1 februarie 2024, la peste 4 luni de la semnarea contractului.

Primele două loturi din cele șase ale secțiunii de munte de pe Autostrada Unirii (A8) care vor fi scoase la licitație pentru proiectare și execuție sunt Miercurea Nirajului – Sărățeni (23 km) și Pipirig – Vânători Neamț (Leghin) cu o lungime de 17 kilometri. Sunt practic „capetele” secțiunii de munte Miercurea Nirajului –Leghin (159 km), două loturi care continuă loturile PNRR Târgu Mureș – Miercurea Nirajului, respectiv Leghin – Târgu Neamț.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. FELICITĂRI, AU MERITAT ASTA. NUROL ESTE CEL MAI BUN CONSTRUCTOR STRĂIN DIN ȚARA NOASTRA

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.