OTP Bank România a obținut anul trecut un profit net de 262 milioane de lei, de șapte ori mai mare decât în 2022

OTP Bank Foto: OTP Bank - Fotografie oficială

OTP Bank România a înregistrat, în 2023, un profit net consolidat de 262 milioane lei, de şapte ori mai mare decât cel din 2022, potrivit raportului publicat la Budapesta, în care rezultatele băncii sunt prezentate consolidat, ajustate în conformitate cu standardele Grupului, se arată într-un comunicat de presă al băncii citat de Agerpres.

Profitul operaţional înregistrat anul trecut a ajuns la valoarea de 270 milioane lei, în creştere cu 25% faţă de anul precedent, ca urmare a creşterii cu 13% a veniturilor totale, în timp ce veniturile nete din dobânzi s-au majorat cu 4% de la an la an, iar comisioanele nete au crescut cu 8%, influenţate de comisioane mai mari din operaţiunile cu carduri.

Cheltuielile operaţionale au înregistrat un salt de 8%, raportat la anul 2022, determinate în principal de creşterile salariale şi de alte cheltuieli impactate de inflaţia ridicată, care s-a situat peste două cifre până în august. De asemenea, raportul costuri/venituri s-a îmbunătăţit la 69,4% în 2023 (-2,8 puncte procentuale faţă de anul trecut), iar baza de clienţi activi a crescut cu 15%.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Potrivit sursei citate, veniturile nete din dobânzi au crescut cu 4%, la un total de 698 milioane lei, cu o dinamică anuală care a beneficiat de volume stabile de credite şi repreţuirea volumelor de credite aflate în stoc, într-un context cu rate de dobânzi mai mari. Cu toate acestea, indicatorii venituri nete din dobânzi şi alte venituri au avut o dinamică influenţată de modificarea contabilizării rezultatului tranzacţiilor swap, deşi această reclasificare nu a afectat profitul.

Costul total al riscului a fost de plus 38 milioane lei, fiind influenţat pozitiv de costul de risc de credit din al doilea trimestru al anului rezultat din vânzarea portofoliului de credite neperformante al companiei locale de factoring.

Totodată, în 2023, volumul creditelor performante a scăzut cu 3% faţă de anul anterior, în timp ce volumele trimestru la trimestru au fost stabile.

1Acest lucru s-a datorat unei scăderi de 12% în zona creditelor ipotecare, cauzată de creşterea generală a ratelor de dobândă, şi unei scăderi de 4% a creditelor de consum, care au fost doar parţial compensate de creşterea cu 3% pentru creditele corporative şi de o creştere de 9% a volumelor de leasing. Ca urmare a scăderii ratelor dobânzilor spre sfârşitul anului, vânzările de credite ipotecare s-au triplat trimestru la trimestru în trimestrul patru”, menţionează banca.

În plus, volumul depozitelor a crescut cu 16% în 2023. Cea mai mare contribuţie a provenit din depozitele atrase de la persoane fizice, care au crescut cu 17%, în timp ce depozitele atrase de la persoane juridice s-au majorat cu 13%.

În conformitate cu standardele locale de raportare, activele băncii au atins 19,8 miliarde lei, un nivel stabil faţă de anul precedent, iar rata de adecvare a capitalului băncii a atins nivelul de 23.88% (+138 bps de la an la an), influenţată de creşterea fondurilor proprii.

OTP Group este unul dintre grupurile bancare cu cea mai rapidă creştere şi unul dintre liderii din regiunea Europei Centrale şi de Est, cu un indicator de profitabilitate remarcabil şi o poziţie stabilă de capital şi lichiditate. Prezent în 12 ţări din regiunea ECE şi Asia Centrală, Grupul oferă servicii financiare universale pentru peste 17,5 milioane de clienţi.

Banca este lider de piaţă în Ungaria, Bulgaria, Serbia, Muntenegru şi Slovenia, fiind listată la Bursa de Valori din Budapesta din anul 1995.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: