Blocul Naţional Sindical (BNS) va pregăti o notă de fundamentare şi un proiect de act normativ care să modifice unele prevederi din noua Lege a pensiilor publice, potrivit unui comunicat de presă al instituției.
Conform modificărilor legislative ale Legii 360/2023, pensionarii vor fi puşi în situaţia de a renunţa la continuarea activităţii lor la o vârstă la care se bucură de o experienţă importantă sau vor fi puşi în situaţia de a renunţa la pensie, un drept câştigat.
„La fel, angajatorii vor fi puşi în situaţia să renunţe la profesionişti, obligaţi să opteze pentru pensie”, precizează sindicaliştii.
Blocul Naţional Sindical atrage atenţia că prevederile art. 46 alin. (2) din Legea 360/2023 şi art. 19 din Normele metodologice sunt susceptibile de unele efecte juridice. Astfel, obiectul de reglementare şi scopul urmărit ale art. 46 alin. (2) din Legea 360/2023 ridică probleme de neconstituţionalitate, în ceea ce priveşte interzicerea cumulului pensiei cu salariul.
„Totodată, normele mai sus-menţionate nu sunt corelate cu prevederile art. 56 din Codul muncii, care prevăd posibilitatea continuării activităţii persoanei care îndeplineşte condiţiile cumulative de pensionare în baza aceluiaşi contract individual de muncă”, susţine BNS.
Pe de altă parte, se încalcă principiul legii secundare, în sensul că normele de aplicare ale Legii 360/2023 adaugă la lege şi se instituie situaţii discriminatorii între pensionari.
„Noua Lege a pensiilor instituie, practic, interzicerea cumulului pensiei cu salariul până la vârsta de 70 de ani, chiar dacă se referă la posibilitatea de a opta între pensie şi continuarea activităţii. Legea, însă, nu precizează dacă pensionarii pot continua activitatea la acelaşi angajator sau la un angajator diferit, în baza aceluiaşi contract individual de muncă sau în baza unui alt contract. Legea este ambiguă pentru că nu prevede ce se întâmplă după împlinirea vârstei de 70 de ani – dacă pensionarul mai poate să muncească sau dacă interzicerea cumulului nu se mai aplică în cazul lor”, notează sindicaliştii.
Pe de altă parte, normele de aplicare, menite să pună în executare prevederile legii, vorbesc despre continuarea activităţii în baza aceluiaşi contract de muncă şi mai instituie alte 4 noi situaţii în care opţiunea între pensie şi continuarea activităţii nu se aplică
„Legea, aşa cum e scrisă ea, în primul rând încalcă drepturi fundamentale ale omului – dreptul fundamental la pensie şi dreptul la muncă; ne îndepărtăm de principiile democratice şi standardele internaţionale privind drepturile omului. Normele de aplicare ale legii nu sunt în concordanţă cu legea şi vor crea confuzii în practică. În loc să clarifice şi să completeze legea, acestea adaugă la confuzia deja existentă şi vor conduce la discriminări între pensionari”, se mai spune în comunicat.
Aşadar, legea şi normele de aplicare nu fac altceva decât să creeze confuzii şi vor conduce la interpretări diferite, neaplicarea unitară a legii şi la discriminări între pensionari, atrage atenţia BNS.
„Pensionarii vor fi puşi în situaţia de a renunţa la continuarea activităţii lor la o vârstă la care se bucură de o experienţă importantă sau vor fi puşi în situaţia de a renunţa la pensie, un drept câştigat. La fel, angajatorii vor fi puşi în situaţia să renunţe la profesionişti, obligaţi să opteze pentru pensie. În acest sens, Blocul Naţional Sindical va pregăti o notă de fundamentare şi un proiect de lege care să îndrepte cele enumerate mai sus”, se mai spune în comunicat.