Complexul Energetic Valea Jiului, operaționalizat de curând prin ordin de la Ministerul Energiei, a scos la licitație în SICAP un contract de 3,1 milioane lei pentru transportul huilei cu mijloace auto de la exploatările miniere din subordine la termocentrala Paroșeni. Contractul vizează transportul unei cantități maximale de 208.000 tone de huilă de la minele Lonea, Lupeni și Vulcan la Paroșeni pe o perioadă de opt luni.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Transportul auto este cel mai scump dintre toate transporturile de suprafață. Uzual, cărbunele pentru termocentrale este transportat, acolo unde este posibil, cu trenul. În acest caz însă, aflăm din caietul de sarcini, soluția camionului a fost aleasă pentru că, pe căile ferate, sunt „spații limitate și înguste de lucru, zgomote și vibrații, temperaturi extreme, în mediu umed, încordare nervoasă ca urmare a pericolelor de accidentare”.

Ofertele se deschid în 5 aprilie, departajarea lor se face în funcție de preț și de vechimea parcului auto cu care vine firma ce dorește să câștige contractul.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

De la începutul acestui an, termocentrala Paroșeni funcționează în regim continuu de două săptămâni da, două nu, de unde, mai înainte, funcționa doar sporadic. Cu o capacitate de 130 MW, centrala necesită aproximativ 2.000 de tone de huilă zilnic pentru funcționarea optimă a grupului energetic. Pentru atingerea necesarului, se vor face angajări.

„Se estimează că producția de huilă va crește, urmând să fie efectuate 320 de noi angajări pentru a asigura lucrul pe patru schimburi la minele Lonea și Lupeni. În prezent, aceste unități operează pe două schimburi, conform calendarului de punere în siguranță a exploatărilor miniere în orizontul 2032. În următoarele săptămâni, se așteaptă o creștere a producției zilnice cu încă 300 de tone, ajungând la aproximativ 1000 de tone pe zi”, se arăta în comunicatul ministerului dat cu ocazia pornirii.

Ministrul Energiei Sebastian Burduja a declarat, la acel moment, pentru Economedia, că nu există contracte bilaterale, iar energia produsă va fi vândută pe bursa OPCOM, pe piața pentru ziua următoare (PZU). Totodată, întrebat dacă a discutat cu oficialii de la Bruxelles despre repornirea termocentralei pe cărbune, în contextul în care UE își propune renunțarea la cărbune, el a declarat: „Acțiunile se încadrează în planul de punere în siguranță a celor patru mine, în calendarul asumat – 2032”.