Zece bănci din România oferă în acest moment Serviciul de Afișare a Numelui Beneficiarului (SANB), o facilitate de a verifica identitatea beneficiarului la plățile în lei efectuate prin internet banking, serviciu care contribuie la creșterea siguranței tranzacțiilor efectuate de clienți prin ordine de plată electronice, anunță Transfond.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Începând din luna aprilie, Vista Bank se alătură băncilor din România care au aderat la Serviciul de Afișare a Numelui Beneficiarului (SANB) pus la dispoziție de Transfond.

Serviciul este oferit în mod gratuit clienților persoane fizice și juridice și este disponibil 24/7 în rândul băncilor participante în cadrul SANB.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Băncile participante în cadrul SANB:

  • Libra Internet Bank S.A
  • ING Bank N.V. Amsterdam-Sucursala Bucuresti
  • CEC Bank S.A.
  • Alpha Bank Romania S.A.
  • First Bank S.A.
  • UniCredit Bank
  • Salt Bank
  • BCR S.A.
  • Banca Română de Credite și Investiții S.A.
  • Vista Bank S.A.

Cum funcționează Serviciul de Afișare a Numelui Beneficiarului (SANB)?

La inițierea unui ordin de plată electronic în lei către un beneficiar persoană fizică, în momentul în care plătitorul introduce codul IBAN al beneficiarului plății, aplicația bancară va afișa automat prenumele și inițiala numelui beneficiarului, așa cum sunt acestea transmise în sistemul SANB de către banca beneficiarului. În cazul în care beneficiarul este o persoană juridică, se va afișa, pentru validare, o parte din denumirea companiei. Astfel, plătitorul are posibilitatea de a verifica dacă numele beneficiarului corespunde cu numele afișat automat prin interogarea bazei de date SANB și, în cazul în care acestea diferă, de a corecta sau anula ordinul de plată. Facilitatea funcționează doar dacă atât banca plătitorului, cât și a beneficiarului plății sunt participante la SANB.

SANB are ca obiectiv prevenirea fraudelor în rândul clienților care efectuează plăti electronice, precum și reducerea tranzacțiilor eronate generate de introducerea greșită a contului IBAN al beneficiarului plății.

„SANB minimizează riscul potențial ca un infractor cibernetic să solicite plătitorului (prin email, sms, etc.), în numele unor beneficiari cunoscuți de plătitor (furnizori de utilități, furnizori de servicii sau de bunuri), plata unor facturi, prin indicarea unor coduri IBAN proprii (diferite de cele ale beneficiarilor îndreptățiți). Astfel, unii plătitori pot să urmeze aceste instrucțiuni și să plătească în contul indicat, considerându-l legitim. SANB oferă plătitorului certitudinea că fondurile ajung la destinația potrivită, prin indicarea automată a unor elemente ce confirmă numele beneficiarului. Salutăm participarea Vista Bank la SANB și suntem convinși că toate băncile vor adera într-un interval de timp cât mai scurt la acest serviciu, colaborând pentru furnizarea în piață a unui mediu de plată cât mai sigur”, a declarat Răzvan Faer, Șef Departament Dezvoltare Transfond.

Serviciul Afișare Nume Beneficiar este pus la dispoziția băncilor conectate la Casa de Compensare a plăților interbancare de către Transfond, pe bază de înrolare. Ca schemă, Serviciul Afișare Nume Beneficiar este administrat de Asociația Română a Băncilor, ca opțiune la Schemele de transfer credit SEPA RON, în baza Convenției privind Schemele naționale de plăți și a mandatului dat de Banca Națională a României.

Acționarul principal al Transfond este Banca Națională a României, iar cealaltă parte a acționariatului este reprezentat de 18 bănci comerciale active în piața românească.