Mai puțini cozonaci în magazine față de Paștele de anul trecut, dar și față de Crăciun/ Producătorii spun că prețurile sunt mai mici cu 10% în acest an, întrucât a scăzut puterea de cumpărare

cozonac Sursa foto: Unsplash

Patiserii vor scoate pe piaţă 7,2 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale, în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dar şi faţă de perioada sărbătorilor de iarnă, pe fondul erodării puterii de cumpărare a populaţiei, deşi preţurile la unii producători au fost reduse şi cu 10% în acest an.

“Apreciem că vom mânca ceva mai puţini cozonaci decât anul trecut şi decât în perioada sărbătorilor de iarnă şi nu din cauza preţurilor, care chiar au dat în jos la cozonac. Noi vrem să ofertăm acum 7,2 milioane de cozonaci, faţă de 7,5 milioane anul trecut, pentru că am observat de la supermarketuri că şi comenzile lor au fost ceva mai mici şi atunci sigur că ne orientăm şi noi cu producţia, ca să nu greşim. După cum spuneam, reducerea ofertei nu este din cauza preţului, pentru că sunt unii producători, chiar şi cei mari, care au redus preţurile şi cu 10%, cred că este din cauza puterii de cumpărare. Însă, eu cred că e un lucru bun, pentru că risipa alimentară trebuie să fie tot mai mică şi atunci omul cumpără mai chivernisit, mai chibzuit. Am observat acest lucru: omul preferă să cumpere un cozonac mai mic, dar bun decât un cozonac mare şi mai puţin bun”, a declarat pentru Agerpres preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase – ROMPAN, Aurel Popescu.

Din punct de vedere al sortimentelor de cozonaci, Popescu a precizat că patiserii vin cu o ofertă extrem de bogată, iar umpluturile sunt “cu de toate”, respectiv cu portocalele, smântână, ciocolată sau fistic, însă cei mai căutaţi rămân cozonacii clasici cu nucă, cu stafide şi cu rahat.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Acesta a subliniat că şi exportul şi-a menţinut trendul din anii trecuţi, circa 10% din cozonacii produşi în această perioadă ajungând în afara graniţelor ţării, în zonele unde locuiesc români.

“Cam 10% din producţie pleacă la export şi cred că e un lucru bun. Eu dacă aş fi la guvernare aş da o primă de export. Se dau bani pentru morcovi, pentru tomate, pentru usturoi, pentru vacă, pentru porcul de Mangaliţa, practic pentru orice, dar nu şi la procesare. Aici nu se dă nimic şi noi suntem supăraţi. Procesarea e între supermarketuri, care vor preţuri mici, şi consumatori, practic e prinsă ca într-o menghină”, a subliniat şeful ROMPAN.

Potrivit sursei citate, patiserii lucrează “la foc continuu” pentru a intra pe piaţă în această perioadă şi cu pască, produsul specific Sărbătorilor Pascale.

“Avem o pască foarte bună, cu brânză sau cu ciocolată, dar cea tradiţională cu brânză şi smântână este cea mai căutată. Acum, în ultimele zile se măreşte cererea foarte mult şi pentru că pasca are o durată de valabilitate mică, lucrăm zi şi noapte, la foc continuu. Oferta noastră de pască este cam de 15-20% din cantitatea de cozonac”, a adăugat reprezentantul Industriei de Morărit şi Panificaţie.

În privinţa cozonacilor care nu se vând şi se apropie de termenul de valabilitate, Aurel Popescu a menţionat că în prezent aceste produse nu se mai distrug ci sunt date unor organizaţii care le împart mai departe în centre sociale.

“Acum nu se mai distruge nimic, iar cu legea nouă privind risipa alimentară se dau la nişte organizaţii care le strâng şi le împart mai departe. Noi şi înainte cu tot ceea ce rămâneam mergeam la case de copii, la bătrâni, la persoane greu deplasabile şi împărţeam cozonacii. Şi acum am livrat foarte mulţi cozonaci. Pâinii şi cozonacului noi i-am dat un termen de valabilitate ca să ne asigurăm că nu se întâmplă chiar nimic, dar se poate consuma şi peste două săptămâni”, a explicat preşedintele ROMPAN, Aurel Popescu.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.