În urmă cu o lună, Economedia a prezentat cazul unui român care se declara uimit de faptul că în oferta de cursuri de recalificare profesională de la AJOFM Neamț se regăsește și un curs de antreprenoriat. El era în căutarea unui loc de muncă în țară, după ce mulți ani a lucrat în străinătate. ANOFM ne-a transmis că la cursurile gratuite pentru dobândirea de competenţe antreprenoriale au participat 503 persoane aflate în căutarea unui loc muncă, iar în primele 3 luni ale anului 2024, 163 de persoane. ANOFM nu ne-a spus, însă, și câte dintre acestea au inițiat o afacere după încheierea cursului, dar a afirmat că cursul nu trebuie să îi transforme în antreprenori pe toți cei care îl urmează.
Economedia a discutat atunci cu Iulian B. despre modul în care privește el această ofertă a statului de a-l face patron.
„E disprețul maxim pe care poți să-l ai când ar trebui să pregătești forță de muncă, în schimb tu organizezi cursuri gratuite de ”patroni” la Agenția Județeană a Forțelor de Muncă Neamț. Adică într-un județ unde aproape jumătate din populație e plecată la muncă în Italia și Spania, tu faci cursuri de patroni? Mi se pare absolut nepotrivit și sunt sigur că agențiile județene primesc, de decenii, bani pentru pregătirea forței de muncă și aruncă banii pe prostii. Dar ce-am văzut acum este de-a dreptul șocant. Am și întrebat-o pe doamna de la intrare la ce folosește cursul acesta? Mi-a răspuns că dacă vreau să îmi fac o afacere. Da, dacă vreau să-mi fac o afacere, îmi trebuie bani, nu diplome”, a explicat Iulian pentru Economedia.
El a mai spus că la instituții similare din străinătate nu a văzut agențiile de forță de muncă să pregătească „patroni”.
„E de-a dreptul stupid ca o agenție a Forțelor de Muncă să facă cursuri de patroni. Mie mi se pare o aberație totală, diplomă de „patroni”. De unde vin acești bani? Cine îi primește? Și cine poate să pregătească patroni? Eu nu vreau să fiu patron. Dacă trebuie să mă duc să-mi dai 100.000 euro măcar ca să încep și cea mai mică afacere în România, n-aș începe-o, că sunt alte discuții”, mai spune el.
Economedia a solicitat la vremea respectivă ANOFM mai multe date despre numărul persoanele care urmează aceste cursuri și cu ce rezultate, precum și despre sumele alocate acestor programe. ANOFM a răspuns și a oferit costul total al cursurile de calificare pe care le organizează, nu și cel defalcat pentru cel de competențe antreprenoriale, deși întrebarea viza și costurile separate pentru asemenea cursuri.
În programele de formare profesională și procesele de evaluare a competențelor organizate de ANOFM, în anul 2023, au fost cuprinse 27.843 persoane, iar în primele 3 luni ale anului 2024 au participat 6.007 persoane, se arată în răspunsul la solicitare.
În ceea ce privește eficiența cursurilor, adică numărul celor care s-au angajat după absolvire ni s-a explicat că “absolvenţii cursurilor de formare profesională şi ai proceselor de evaluare a competenţelor sunt monitorizaţi 12 luni de la finalizarea acestora. În urma monitorizării, a rezultat că până la finele lunii decembrie 2023 au fost încadrate 9.443 persoane, iar la finalul lunii martie 2024 au fost încadrate 2.364 persoane.”
Rezultă că dintre cursanții întregului an 2023, aproape 34% s-au angajat ulterior, iar dintre cei din primul trimestru al acestui an, 39% au reușit acest lucru.
La cursurile gratuite pentru dobândirea de competenţe antreprenoriale au participat 503 persoane aflate în căutarea unui loc muncă, iar în primele 3 luni ale anului 2024, 163 de persoane. ANOFM nu ne-a spus, însă, și câte dintre acestea au inițiat o afacere după încheierea cursului.
Pe de altă parte, explică ANOFM, „competențele antreprenoriale fac parte din cele opt competențe clasificate ca și competențe-cheie pentru învățare pe tot parcursul vieții în Cadrul european de referință (conform Recomandării Consiliului din 22 mai 2018 privind competențele-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții). Astfel, aceste competențe antreprenoriale sunt utile atât pentru angajați, cât și pentru cei care inițiază/dețin o afacere, ajutându-i să se evolueze mai bine din punct de vedere profesional. Într-o lume dinamică și intens interconectată, fiecare persoană are nevoie de o gamă largă de aptitudini și competențe, iar dezvoltarea acestora trebuie să se desfășoare în mod continuu, pe tot parcursul vieții.
Românul mirat de oferta AJOFM Neamț a atras atenția că pentru a porni o afacere este nevoie, pe lângă inițiativă și cursuri, de bani. Economedia întrebat la ANOFM cum îi ajută statul să devină antrepenori după absolvirea cursului respectiv.
„Printre măsurile oferite de ANOFM persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă se află și consultanţa şi asistenţa pentru începerea unei activităţi independente sau pentru iniţierea unei afaceri, care se acordă, la cerere, sub formă de servicii juridice, de marketing, financiare, metode şi tehnici eficiente de management şi alte servicii de consultanţă”, a explicat ANOFM.
În ceea privește criteriile de introducere a unui asemenea curs printre cele de de lucrător comercial, frizer sau bucătar, ANOFM spune că “în Strategia Naţională pentru Ocuparea Forței de Muncă 2021-2027, unul dintre obiectivele specifice pentru domeniul formării profesionale este consolidarea sistemului de formare profesională a adulţilor pentru o mai bună conectare la cerinţele pieţei muncii. Planul de acțiuni pentru implementarea Strategiei Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă 2021-2027 curpinde măsuri concrete în sarcina ANOFM pentru promovarea antreprenoriatului. Astfel, prin planul de formare profesională pentru 2024 sunt programate a se organiza 129 de tipuri de programe de formare pentru calificări, ocupații, competențe diferite, printre care și competențele antrepenoriale. Menționăm că în anul 2023 s-au organizat 119 tipuri de cursuri de formare profesională pentru calificări, ocupații, competențe diferite, printre care și competențele antrepenoriale.“
În plus, mai spune ANOFM, cursul nu trebuie să îi transforme în antreprenori pe toți cei care îl urmează.
„Cursul de comptențele antreprenoriale dezvoltă capacitatea de a acționa în fața oportunităților și a ideilor și de a le transforma în valori. Se bazează pe creativitate, gândire critică, rezolvarea problemelor, inițiativă, perseverență și abilitatea de a colabora pentru a putea planifica și gestiona proiecte. Persoanele care participă la cursuri de competențe antreprenoriale sunt pregătite să aducă inovație și proactivitate atât ca antreprenori, dar și ca angajați. Capacitatea de a gândi strategic și de a rezolva probleme complexe, gândirea critică și creativitatea sunt calități necesare oricărui angajat pentru o adaptare rapidă la schimbările din piață, dar și pentru identificarea de noi oportunități. În plus, abilitățile de gestionare a proiectelor, precum și cele de lucru în echipă pot maximiza eficiența și pot îmbunătăți fluxurile de lucru, contribuind direct la succesul și la dezvoltarea companiei din care fac parte”.
La capitolul costuri am primit răspuns doar în legătură cu costurile totale, nu și cele defalcate pentru cursul de competențe antreprenoriale. Este vorba de aproape 40 de milioane de lei în 2023 și de aproape 46 de milioane de lei alocare pentru 2024.
Astfel, spune ANOFM, „în anul 2023, pentru formarea profesională a șomerilor (inclusiv ucenicia la locul de muncă), a fost alocată din bugetul asigurărilor pentru șomaj suma de 39.678 mii lei, iar în anul 2024, suma de 45.919 mii lei, prin cele 21 de centre de formare profesională care funcționează în cadrul agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă, prin cele 8 centre regionale pentru formarea profesională a adulților, precum și prin intermediul furnizorilor de servicii privați. Pentru fiecare curs se stabilește un cost per cursant care depinde de mai multe elemente, cum ar fi numarul de participanți la curs, durata cursului, costul cu închirierea salii pentru pregătirea teoretica și costurile pentru derularea pregătirii practice, consumabile, echipamente de protecție, după caz, organizarea examenului final șamd.
În sumele menționate mai sus este inclusă și formarea profesională prin ucenicie la locul de muncă, prevăzută a fi organizată de agențiile teritoriale, care se finanțează pe baza principiului adiționalițătii, conform prevederilor art. 95 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului și Consiliului din 17 decembrie 2013, din fonduri externe nerambursabile și din fondurile publice naționale aprobate în bugetul asigurărilor pentru șomaj.”