Retailerii cer Guvernului să realizeze un studiu de impact înainte de a extinde plafonarea la toate produsele românești. „În zece luni au fost adoptate cinci măsuri de plafonare, se pregătește a șasea care le și întrece”

alimente mancare, preturi mancare, retail, produse alimentare, industria agroalimentara Foto: David Izquierdo/ Dreamstime.com

Asociaţia Naţională a Comercianţilor Mici şi Mijlocii din România (ANCMMR) și Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) transmit că este nevoie de un studiu de impact în cazul în care Guvernul vrea să vină cu o nouă plafonare la alimente, de data aceasta la produsele românești, potrivit unui comunicat de presă. Economedia scria deja, AICI, cum controlul prețurilor de către stat atrage altă intervenție asupra prețurilor și un eșec.

„În zece luni au fost adoptate cinci măsuri de plafonare, se pregătește a șasea care le și întrece. În contextul în care ministerul Agriculturii a comunicat în spațiul public despre intenția de a opera o a șasea plafonare –  mult mai extinsă față de toate celelalte și care să privească toate produsele românești –  devine critică necesitatea unui studiu de impact. Realizarea unui studiu este practic singura modalitate de a obține informații și evaluări clare, pentru toți operatorii economici din sectorul agro-alimentar, despre implicațiile pe care o astfel de decizie le poate avea, atât pe termen scurt dar și în contextul pieței concurențiale comune”, transmit cele două asociații.

Astfel, industria spune că ar trebui să fie exprimate clar oportunitățile, riscurile și responsabilitățile plafonărilor succesive pentru a nu intra „într-o aventură cu final extrem de incert”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„La această oră, nu există niciun fel de evaluare sau aproximare asupra efectelor concrete în piață pentru consumatori, fermieri, producători sau retaileri și nici obiectivul pe care astfel de măsură l-ar putea urmări. Sperăm că domnul Ministru va reuși să găsească un moment în care se va opri din elanul zelos al plafonărilor își va putea face o imagine de ansamblu și va încerca să aibă un dialog real cu toți participanții la lanțul agro-alimentar din România. Astfel și-ar putea asigura un răgaz pentru a înțelege cu adevărat nivelul de îngrijorare și de incertitudine privind echilibrul sectorului agro-alimentar din țară. Așteptăm și de la domnul Ministru de Finanțe un input în această situație, care în opinia noastră necesită o abordare decizională integrată”, se mai transmite în comunicatul de presă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: