ANALIZĂ Economedia: Reîncep listările la Bursă? FORT, Premier Energy și JT Oil au dat startul. Cine se pregătește pentru noi listări? Ce spun brokerii despre companiile ce vor intra în 2024 pe bursă

BNR Hidroelectrica listare Bursa de Valori București Sursa foto: Ilona Andrei/ G4Media

Primele luni din 2024 au adus o revenire a listărilor pe Bursa de Valori București, după ce anul trecut a fost acaparat de IPO-ul major al Hidroelectrica, ceea ce a dus la eșecul venirii la bursă a altor jucători.  Listarea din această săptămână a Premier Energy a atras din atenția investitorilor, aceasta fiind cel mai mare IPO derulat la bursă de o companie antreprenorială în ultimii 5 ani. Nu a fost prima listare din acest an, însă ar putea da semnalul că reîncep listările la bursă, după câțiva ani de acalmie. Economedia a discutat cu mai mulți brokeri despre planurile companiilor de a veni la bursă în acest an și care sunt principalele domenii din care vin.

Anul de vârf al listărilor la Bursa de Valori București a fost 2021 cu 23 de listări, în 2022 a continuat în ritm mai redus (11 listări), iar în 2023 au fost doar două companii.

Listări la Bursa de Valori București între 2021 – 2024

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Cum arată până acum anul 2024 pentru listările la Bursă

ROCA Industry, primul holding românesc de materiale de construcții, deținut majoritar de ROCA Investments, s-a mutat pe piața principală de la BVB, după doar doi ani de la listarea pe AeRO, în luna martie.

FORT, companie specializată în securitate cibernetică, parte a Bittnet Group, a debutat pe 17 mai, pe piața AeRO a Bursei de Valori București, sub simbolul bursier 4RT.

Premier Energy s-a listat pe 28 mai la Bursa de Valori Bucuresti in urma celui mai mare IPO derulat de o companie antreprenoriala in ultimii cinci ani. Urmează JT Oil, altă companie din energie, care derulează o ofertă publică la Bursa de Valori București (BVB), începând cu data de 28 mai și până pe 10 iunie 2024.

Premier Energy, furnizor de gaze naturale și electricitate a derulat, în perioada 8 – 15 mai, o ofertă publică inițială prin care a atras 695 milioane lei (aproape 140 milioane euro). Inclusiv Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a cumpărat o participație de 3,2% la Grupul Premier Energy, iar NN Pensii a cumpărat o participație de 5,56% la Premier Energy.

IT Genetics, a amânat listarea programată pe piața AeRO a Bursei de Valori București până în toamna 2024-primăvara 2025, din cauza condițiilor din piață, respectiv a listării Hidroelectrica și a situației din piața IT internațională și locală.

Și Agricover a anunțat în 2022 că dorea să se listeze la Bursa de Valori București, însă anul trecut compania a renunțat la listare pentru că nu au fost destui investitori interesați, după cum a scris Economedia AICI. În acest an, Liviu Dobre, CEO Agricover Holding, a declarat pentru Economedia că Agricover Holding nu mai are în acest moment în plan reluarea procesului de listare la Bursa de Valori București.

Radu Hanga, președintele BVB, a declarat pentru Economedia:

„De departe, anul 2021 a fost cel mai prolific din perspectiva numărului de companii care s-au listat la bursă. Ulterior, pare că tendința companiilor de a folosi mecanismele pieței de capital s-a redus ca intensitate. Dar nu și ca valoare: în 2023 am avut cel mai mare IPO al unei companii românești, Hidroelectrica, în valoare de 1,9 miliarde de euro. Fiecare dintre listările din ultimii ani a reprezentat un motiv în plus pentru următorii antreprenori de a lua în calcul bursa pentru finanțare, fie prin listare efectivă, fie prin emisiuni de obligațiuni. Iar rezultatele se văd: tot mai mulți antreprenori înțeleg oportunitățile pe care bursa le aduce – o evaluare corectă a companiei, vizibilitate și notorietate, precum și accesul la noi categorii de investitori, instituționali și de retail”.

Radu Hanga observa la listarea Premier Energy că „prin listarea Premier Energy, vedem o creștere a reprezentativității sectorului energetic și utilități la Bursa de Valori București, aproximativ 66% din capitalizarea totală a bursei. Acest procent ne ne arată cât de bine reprezentat este sectorul energetic la bursă și ne arată cât de mult avem de lucru pentru a crește reprezentarea celorlalte sectoare din economia românească la bursă.”

Urmează o revenire a listărilor? Ce spun specialiștii

În aceste condiții, am întrebat mai mulți specialiști ce perspective are Bursa de Valori București în ceea ce privește listările din 2024, mai ales că este dominată de sectorul energetic, iar șefii BVB spun că așteaptă firme și din alte domenii.

Noi listări sunt deja în lucru, după cum a declarat pentru Economedia Alexandru Dobre, Director Finanțe Corporative TradeVille: „În momentul de față ne pregătim de două plasamente private până la începutul verii, așa că ne așteptăm să apară noi companii din toamnă când procesul se va finaliza. După cum bine știți, după încheierea unui plasament privat, urmează o procedură legală care vizează ASF si BVB ul care în medie durează aproximativ două luni de zile”.

El a indicat și câteva domenii din care ar putea veni noile companii prezente pe Bursă.

„Anul 2024 este unul propice pentru noi listări la BVB, atât de acțiuni cât și de obligațiuni. Încă de la începutul anului am fost în legătură permanentă cu o multitudine de companii care caută finanțarea prin bursă după succesul Hidroelectrica. Recentul IPO al Premier Energy în care investitorii de retail s-au ridicat la înălțime a întărit acest trend. În perioada următoare avem un pipeline bogat de companii care vor face pasul spre BVB. Printre domeniile de activitate ale companiilor vizate se numără energie, IT, financiar și agricultură”, spune Alexandru Dobre, TradeVille.

Mai mult, el spune că se așteaptă „la un IPO similar cu cel al Premier Energy chiar în această toamnă dacă toate lucrurile decurg ok. Poate ca dimensiunea nu va fi chiar atât de mare, însă va fi o listare pe piața principală, o companie foarte importantă pentru un sector de viitor al economiei”, mai transmite Dobre.

Bogdan Câmpianu, Managing Director la Wood & Company, intermediar al operațiunii de listare a Premier Energy, a declarat pentru Economedia că din momentul în care o companie abordează un broker pentru a intra pe bursă până la listarea efectivă trec, în medie, circa 6 luni. În cazul Premier Energy, a precizat el, intenția era exprimată de mai mult timp, iar o vreme proiectul „a fost pus pe hold pentru că s-au mai întâmplat lucruri în lume, între timp”.

În ceea ce privește faptul că sectorul energetic domină Bursa de la București, el spune că „nu e o selecție”, ci probabil aceste companii au fost cele pregătite pentru listare. „Pe Hidroelectrica o așteptăm de 10 – 11 ani. S-au aliniat astrele, așa s-a întâmplat la Hidro, la fel și aici, (Premier Energy – n.r.). Cumva pentru unii investitori a fost o problemă: Iarăși energie? Asta este! Dar compania aduce o diversificare, pentru că profilul de creștere este cu totul altul decât la utilitățile de stat, iar managementul și ownershipul privat sunt ceva nou în domeniul ăsta”, mai precizează reprezentantul Wood & Company.

Bogdan Câmpianu s-a ferit, însă, de prognoze: „Nu m-aș băga să fac predicții. O să vină companiile care sunt pregătite să facă pasul ăsta. De exemplu, înainte de Sphera Francise (operatorul restaurentelor KFC, Pizza Hut şi Taco Bell – n.r.) nu aș fi zis niciodată că să vină o companie din domeniu. Adică nu era ceva la care m-aș fi putut gândi înainte. A fost pregătită, a venit. Este un an bun pentru companii, și aici (la Premier Energy -n.r.) s-a văzut interesul și al instituționalilor și mai ales retailul, care a confirmat și după Hidro, și acum a fost cerere solidă. Nu văd o problemă din punct de vedere al cererii, din punct de vedere al pregătorii companiilor să facă pasul, să fie listate.”

Și președintele BVB, Radu Hanga, crede că sunt motive de optimism.

„Anul 2024 se prefigurează a fi unul bun din perspectiva noilor emitenți. Avem deja două companii listate, Fort pe piața AeRO și Premier Energy pe Piața Principală, ultima fiind și cea care a marcat la BVB cel mai mare IPO al unei companii antreprenoriale, din ultimii ani, de aproape 140 milioane euro. Avem în continuare câteva companii care se află în diverse etape ale procesului de admitere la listare și ne așteptăm, ca urmare a succesului ofertelor din ultima perioadă, la o revenire a interesului antreprenorilor pentru piața de capital”, a declarat Hanga pentru Economedia.

De altfel, Radu Hanga observa că există un interes tot mai mare al antreprenorilor români, precum și deschiderea autorităților statului, de a folosi mecanismele bursiere pentru finanțare. În același timp, companiile românești se apropie de maturitate, de prima succesiune, în cazul afacerilor de familie românești, și „ne-am dori ca Bursa de Valori București să fie una dintre opțiunile aflate pe masa antreprenorilor locali care își planifică viitorul companiilor lor”.

La rândul său, Alexandru Dobre, Director Finanțe Corporative TradeVille, a observat că „spre deosebire de 2023 când antreprenorii se fereau de bursă în contextul în care erau preocupați de războiul de la graniță, de inflația rampanată si de modul în care vor reacționa consumatorii, în 2024 observăm un trend schimbat, în care tot mai mulți antreprenori doresc să vină la Bursa pentru a-și promova companiile și a atrage finanțare. Este totodată și un mediu macroeconomic propice, cu piața în așteptarea scăderii dobânzii de referință pe măsură ce inflația a scăzut la un nivel acceptabil.”

Alexandru Dobre crede că piața are nevoie de diversificare, iar la acest lucru ar putea contribui chiar statul dacă ar lista pe Bursă mai multe companii pe care le deține, după modelul Hidrolectrica, succesul anului 2023 în România:

„O nouă listare după modelul Hidroelectrica ar fi benefică bursei autohtone, pe măsură ce un număr tot mai mare de investitori participă activ. Totodată, fondurile de pensii care au bugete tot mai mari sunt nevoite lună de lună să cumpere aceleași companii, lucru care a dus la un raliu susținut al câtorva companii din BET. Dacă ar fi să avem listări multiple ale altor companii deținute de stat, atunci am putea vorbi despre un indice BET mai echilibrat, nu doar bazat în mare parte pe sectorul de energie, sau pe cel bancar. Astfel, atât fondurile de pensii, cât și investitorii de retail ar avea o diversificare mai bună pentru portofoliile lor”, conchide Dobre.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Așteptăm Salromul… dar se pare că Statul român este repetent la acest capitol!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.