Anual se deschid circa 150-200 de noi francize în sectorul HoReCa, în România, potrivit unei estimări realizate de Franchwise. Valoarea investiției în astfel de francize variază între  30.000 de euro și peste 300.000 de euro, în funcție de dimensiunea restaurantului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Investițiile minime în sectorul HoReCa pornesc de la 30.000 – 40.0000 de euro pentru o franciză de tip insulă, de la branduri precum Hello Donuts sau de la 50.000 – 60.0000 de euro într-o locație mică a unui brand ca Bubble Waffles, de exemplu. Dacă vorbim de restaurante cu servire rapidă (QSR), bugetul necesar începe de la 100.000 de euro. Există și o zonă de restaurante cu suprafețe mai mari, peste 250-300 mp, care necesită o investiție de aproximativ 1.000 euro/mp, adică peste 300.000 euro”, a declarat Raluca Voicu, Brand Ambassador Franchwise.

Datele companiei arată că recuperarea investiției se face în general între 2,5-3 ani pentru locațiile premiu, iar atingerea pragului de rentabilitate, în 2-3 luni. Totuși, pentru un bun management financiar al locațiilor francizate, este recomandat să existe un fond de rezervă de 4-6 luni operaționale.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

„Există afaceri care sunt în plină expansiune, precum Ted’s Coffee, Treevi Pizza, Hello Donuts, Leonidas, Simigeriile Petru sau Tucano, și care cresc cu 20-30% de la an la an în continuare. Există și afaceri/rețele care au atins maturitatea sau sunt într-o zonă de redefinire a drumului către profitabilitate”, a adăugat Raluca Voicu.

În România, pe sectorul HoReCa francizele sunt foarte vizibile, atât prin business-uri locale care au crescut prin franciză (SaladBox, Ted’s Coffee, 5 To Go), cât și prin branduri mari internaționale operate în regim de franciză (McDonald’s, KFC, Starbucks, Pizza Hut, Subway, lanțurile hoteliere).

Potrivit Franchwise, în viața unei afaceri există cel puțin un moment în care se analizează francizarea. Piața din România, comparativ cu cea extrem de competitivă din UK, continuă să se maturizeze și beneficiază încă de un potențial mare de dezvoltare, cu nișe încă neacoperite și o tendință clară de diversificare și consolidare a francizelor active local.