Ministerul Finanţelor analizează trei variante prin care se acordă deductibilitatea celor 300 lei pentru angajații care primesc salariul minim pe economie

bani, lei, finante, bancnote Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Ministerul Finanţelor analizează trei variante de acordare a deductibilităţii de 300 de lei pentru salariaţii care primesc salariul minim pe economie, intenţia fiind ca toţi cei 1,8 milioane de salariaţi să beneficieze de facilitate, a afirmat, luni, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, prezent la conferinţa dedicată aniversării a 30 de ani de la înfiinţarea UNSAR, citat de Agerpres.

„Sunt două condiţii cumulative: să ai salariul minim pe economie şi să ai până în 4.000 lei salariul brut. Noi facem analiză la nivelul Ministerului de Finanţe pentru că presupune un impact bugetar suplimentar pentru bugetul de stat. Interesul nostru este ca să aibă cei 1,8 milioane de beneficiari ai salariului minim acelaşi tip de facilităţi. Adică cei 300 lei să poată să beneficieze ca şi deductibilitate şi să fie netaxaţi pentru toţi cei 1,8 milioane. Noi am luat în calcul trei scenarii 4.100, 4.200 şi 4.300 şi vom decide cât de curând pentru a avea o propunere care să fie şi sustenabilă şi să nu afecteze beneficiile, drepturile celor 1.800.000 de beneficiari. Termenul este tot data de 1 iulie”, a spus Marcel Boloş.

El a explicat că pe lângă salariu angajaţii primesc indemnizaţie de hrană, în valoare de 600 de lei, iar în acest fel venitul urcă de la 3.700 de lei, la 4.300 de lei.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Marcel Boloş a mai declarat că la fiecare treaptă impactul bugetar este de 100 de milioane de lei.

De asemenea, majorarea salariului minim ar avea impact asupra punctului de amendă, dar acest aspect se află în responsabilitatea Ministerului Administraţiei şi Internelor.

„Termenul până la care trebuie să vină cu o propunere este data de 1 iulie, dar cum a spus domnul prim-ministru, valoarea punctului de amendă nu va fi afectată. Deci noi suntem co-iniţiatori ai măsurii şi va fi o propunere de act normativ. Rândul trecut a fost o ordonanţă de urgenţă prin care valoarea punctului de amendă a rămas la fel”, a mai spus Marcel Boloş.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: