Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a retehnologizat Instalaţia de Hidrogen de Înaltă Puritate (HPP) din rafinăria Petromidia, printr-un efort investiţional de aproape 10 milioane de dolari, potrivit unui comunicat publicat la Bursa de Valori București (BVB).
Proiectul a vizat înlocuirea tuturor subansamblelor care compun cuptorul de reformare, partea cea mai importantă şi cea mai complexă constând în schimbarea celor 114 tuburi verticale care stochează catalizatorul necesar reacţiei de reformare.
„Având în vedere parametrii severi ceruţi de procesul de reformare pentru obţinerea hidrogenului (peste 800 de grade Celsius şi peste 30 de bari presiune de lucru), sute de elemente mecanice au fost instalate şi interconectate prin utilizarea unei tehnologii speciale de sudură, cu precizie milimetrică, menţionează sursa citată. Conform fişelor tehnice, durata de exploatare a subansamblelor este de 100.000 de ore – circa 12 ani”, se transmite în comunicat.
Proiectul a fost executat de patru companii subcontractoare, care au alocat aproape 70 de specialişti, iar implementarea a fost realizată sub supravegherea Rominserv – contractorul general al Grupului KMG International (Rompetrol), în baza cerinţelor furnizate de Rompetrol Rafinare.
Instalaţia HPP este principalul furnizor de hidrogen al rafinăriei Petromidia, iar produsul este obţinut prin reformarea cu abur a gazului metan. Hidrogenul rezultat este apoi folosit, cu precădere, în procesele de extracţie a sulfului din produse, în vederea susţinerii producţiei de carburanţi la standarde Euro5. Instalaţia are o capacitate de 40.000 metri cubi/oră, de puritate minim 99,99%.
Rompetrol Rafinare a alocat, în 2024, un buget total de investiţii de peste 140 de milioane de dolari. Din estimările companiei, circa 85 de milioane de dolari au fost alocate doar proiectelor principale de modernizare şi retehnologizare a instalaţiilor din rafinăria Petromidia, implementate în cadrul reviziei generale.
Revizia generală are o ciclicitate de 4 ani şi reprezintă o măsură necesară şi obligatorie, prin care sunt executate proiecte de anvergură care vizează modernizarea, mentenanţa şi recertificarea activelor operaţionale din rafinăria Petromidia.