EXPLAINER Economedia – Care sunt cele 7 runde de finanțare pentru un start-up?

startup, afacere, business Analytics Branding Marketing Startup Business Concept

În timp ce a porni un start-up este cel puțin incitant, obținerea finanțării poate fi o aventură în sine. Aspectul ”facerii rost de bani” pentru a putea susține dezvoltarea unui produs revoluționar este ceva mai tehnic decât ar putea părea la prima vedere.

Ideal, un start-up trece prin multiple serii de finanțare, fiecare cu caracteristicile sale, de la stadiul în care este compania, la capitalizarea ei pe piață și până la suma totală pe care o poate obține de la investitori. Așadar, deși nu este obligatoriu să le parcurgă pe toate, iată care sunt rundele de finanțare externă prin care poate trece un start-up:

  1. Etapa ”Pre-Seed”

La început, cercetarea este cel mai important aspect. În acest moment, antreprenorii trebuie să-și formeze o echipă, să poată prezenta un MVP (Minimum Viable Product – un produs care poate îndeplini cele mai de bază funcții pe care și le propune), să determine dacă există o piață pentru acest produs, și dacă da, din cine este formată, să-și cerceteze competiția etc.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Scopul acestei etape este să-i ajute să determine dacă ideea de business este una bună și dacă poate atrage investitori. De asemenea, numeroși antreprenori sunt ajutați de mentori cu dezvoltarea și luarea deciziilor.

În faza incipientă, majoritatea startup-urile au o evaluare medie cuprinsă între 10.000 și 100.000 de dolari și se susțin majoritar din propriile resurse, însă, în cazul în care obțin finanțare externă, se pot aștepta la maximum 500.000 de dolari în cele mai bune cazuri.

  1. Etapa ”Seed”

Analogia acestei faze cu o sămânță se datorează condițiilor specifice și resurselor pe care un arbore trebuie să le primească încă de la începutul vieții pentru a putea crește armonios. Această etapă este esențială, deoarece aproximativ o treime dintre startup-uri eșuează din cauza lipsei de capital la început de drum.

Acum este momentul ca firma să lanseze produsul, să-și extindă echipa, să întocmească un plan de afaceri, să-și elaboreze strategia și să-și definitiveze clientela.

Este totodată și prima fază de finanțare oficială. Companiile care aplică pentru fonduri în acest stadiu au o valoare cuprinsă între 100.000 și 5 milioane de dolari și pot obține capital de 1-3 milioane de dolari.

  1. Runda A

În acest punct, investitorii nu mai sunt atrași doar de idei grozave, ci de o strategie grozavă care să permită generarea de profituri pe termen lung. Compania trebuie să aibă un produs cu o cerere dovedită, să aibă venituri constante și un plan bine pus la punct. Mai puțin de 10% dintre start-up-urile care au obținut finanțare în etapa anterioară vor ajunge să primească și în aceasta.

Tot acum, fondatorii încep să se confrunte cu o dilemă bizară: ca antreprenor îți dorești cât mai mult capital pentru a dezvolta compania, însă cu cât strangi mai mulți bani din exterior, cu atât participația ta valorează mai puțin. Diluarea propriilor acțiuni prin creșterea finanțării exterioare devine un aspect ce merită luat în calcul.

Startup-urile care se află în această rundă au o capitalizare de piață cuprinsă între 10 și 30 de milioane de dolari și strâng în medie 10-15 milioane de dolari de la investitori.

  1. Runda B

Companiile ajunse până aici și-au dezvoltat o bază de clienți și au dovedit investitorilor că merită încrederea acordată. Banii atrași în această fază au ca scop extinderea cererii și creșterea capacităților operaționale pentru a face față celei existente.

Valoarea de piață a acestor start-up-uri se regăsește în jurul valorii de 35-50 de milioane de dolari și se pot aștepta la finanțare de maximum 40 de milioane de dolari.

  1. Runda C

Companiile care aplică pentru finanțare în runda C sunt deja de succes și în consecință strâng bani pentru a dezvolta noi produse, a pătrunde pe noi piețe sau pentru a achiziționa alte companii. Cel mai adesea aceasta este ultima serie de finanțare, însă există și runde opționale.

În acest stadiu, investitorii sunt reprezentați de bănci de investiții și fonduri mari de venture capital, iar sumele investite sunt foarte mari, de câteva zeci sau chiar sute de milioane de dolari.

  1. Runda D și mai departe

Foarte rar se ajunge în runde suplimentare după seria C, însă există cazuri de companii care doresc să fructifice noi oportunități înainte de a deveni publice.

  1. IPO (Initial Public Offering)

Acesta este finalul finanțării externe și un moment la care cele mai multe compani pot doar să viseze. Reprezintă punctul în care compania încetează să mai fie privată, și începerea tranzacționării acesteia pe bursă.

Oferta publică inițială este adesea văzută ca momentul de exit – cel în care diverși investitori din rundele precedente își vând participația (sau o parte din aceasta) pentru profit. Cele mai multe companii care ajung să fie listate pe bursele de valori depășesc valoarea de 1 miliard de dolari.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: