Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au urcat cu 2,2% în Uniunea Europeană

fabrica, productie Sursa foto: Pexels/ Kateryna Babaieva

Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au urcat cu 2,3% în zona euro şi cu 2,2% în Uniunea Europeană în iulie, comparativ cu luna precedentă, iar România este printre statele membre UE în care s-au înregistrat creşteri, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat) și citate de Agerpres. Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică, în luna iulie 2021, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) în România au crescut cu 2,3% faţă de luna iunie 2021. Față de aceeași lună a anului trecut, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 14%.

În iunie, preţurile producţiei industriale au crescut cu 1,4% în zona euro şi cu 1,5% în Uniunea Europeană, comparativ cu luna precedentă.

În UE, preţurile producţiei industriale au crescut în iulie cu 5,3% în sectorul energiei, cu 2,1% pentru bunuri intermediare, cu 0,7% pentru bunuri de folosinţă îndelungată, cu 0,6% pentru bunuri de capital.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

În iulie, preţurile producţiei industriale au crescut în toate statele membre UE, cu excepţia Maltei, unde au rămas stabile.

Cele mai mari creşteri din UE ale preţurilor producţiei industriale în iulie, comparativ cu luna precedentă, au fost în Irlanda (20,6%), Estonia (6,4%), Belgia (4,2%), Finlanda (3,9%), Letonia (3,5%), Bulgaria (3,4%), Ungaria (3,3%), Lituania şi Olanda (ambele cu 3%) şi România (2,8%).

Conform datelor Eurostat, preţurile producţiei industriale au crescut cu 12,1% în zona euro şi cu 12,2% în UE în iulie, comparativ cu perioada similară din 2020.

În UE, preţurile producţiei industriale au crescut în iulie cu 28,3% în sectorul energiei, cu 13,1% pentru bunuri intermediare, cu 3,1% pentru bunuri de folosinţă îndelungată, cu 2,7% pentru bunuri de capital.

Toate statele au raportat creşteri anuale ale preţurilor producţiei industriale în iulie, cele mai semnificative fiind în Irlanda (67,7%), Estonia (23,5%) şi Belgia (23%). România a raportat un avans anual de 15,3% în iulie, faţă de o expansiune de 12,4% în iunie.

Modificarea preţurilor la porţile fabricilor este transmisă de obicei pe seama consumatorilor finali şi de aceea poate fi un indicator al evoluţiei inflaţiei pe care Banca Centrală Europeană o vizează prin politica sa monetară.

INS: plus 14% într-un an

Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică, în luna iulie 2021, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 2,3% faţă de luna iunie 2021.
Față de aceeași lună a anului trecut, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 14%.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: