Domeniul economic şi administrativ din organigrama inspectoratelor școlare va fi organizat astfel încât persoanele/ compartimentul/ serviciul cu atribuții de salarizare vor/va funcționa, obligatoriu, în subordinea contabilului şef, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. În textul documentului este menționată „necesitatea eficientizării gestionării fondurilor publice la nivelul inspectoratelor şcolare”.
„Precizăm că, din necesitatea eficientizării gestionării fondurilor publice la nivelul inspectoratelor şcolare, domeniul economic şi administrativ din organigrama ISJ/ISMB aprobată prin OM 4511/2014, cu modificările şi completările ulterioare, va fi organizat astfel încât persoanele/ compartimentul/ serviciul cu atribuții de salarizare vor/va funcționa, obligatoriu, în subordinea contabilului şef”, potrivit adresei Ministerului Educației”, conform sursei citate.
Până la data de 20 august, inspectoratele școlare vor transmite Direcției Generale Management Resurse Umane și Rețea Școlară – Direcția Management spre aprobare, 2 exemplare, în original, al statului de funcții al inspectoratului școlar. Este vorba de statul de funcții al inspectoratului școlar „valabil începând cu datat de 1 iulie 2024”, conform sursei citate. Statul de funcții va cuprinde la rubrica „denumirea funcției” doar funcțiile normate în inspectoratului școlar.
- Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 30.455 din 1 august 2024. Documentul este semnat de Sorin Ion – secretar de stat, Corina Marin – director general în Ministerul Educație și Mihai Păunică – director general în Ministerul Educației.
- Mihai Păunică este director general în cadrul Direcției Generale Economice din 2020, după cum apare în CV-ul său public. De asemenea, din 2016 este profesor la A.S.E. Bucureşti, Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune, Director Departamentul de Contabilitate și Audit. Începând cu 2010, este conducător de doctorate la facultatea amintită.