Electrica atrage o nouă finanțare europeană de 200 milioane euro pentru șapte noi proiecte de investiții în rețeaua de distribuție de energie electrică

energie electrica, curent, retea electrica, stalp Sursa foto: Parlamentul European

Electrica anunță că filiala sa Distribuție Energie Electrică România (DEER) a atras încă 200 milioane euro finanțări europene nerambursabile prin Fondul pentru Modernizare (FM), reprezentând 80% din cheltuielile eligibile pentru șapte noi proiecte de investiții în rețeaua de distribuție de energie electrică, proiecte a căror valoare estimată este de aproximativ 250 milioane euro (cu TVA), potrivit unui anunț al companiei publicat la BVB.

„Aceste șapte noi proiecte completează lista celor 13 proiecte de investiții pentru care DEER a atras circa 250 mil euro prin Fondul de Modernizare. În ceea ce privește stadiul acestor 13 proiecte, 4 proiecte sunt în execuție, 7 proiecte sunt în faza de achiziție, iar 2 proiecte sunt în pregătire pentru achiziție. Astfel, DEER a atras până în acest moment circa 450 milioane de euro din Fondul de Modernizare, aproximativ 38% din totalul finanțărilor semnate deja pe Fondul de Modernizare, având încă 12 proiecte depuse”, se transmite în documentul de la BVB.

„Prin strategia noastră de grup, ne-am angajat să îmbunătățim performanța infrastructurii gestionate și să accelerăm transformarea digitală a afacerii. Această realizare reprezintă încă un pas în atingerea obiectivului nostru strategic de a accesa cât mai multe fonduri nerambursabile pentru investiții”, a declarat Alexandru Chiriță, Director General Electrica.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Trei dintre proiecte, în valoare totală de circa 162 milioane euro, din care aproximativ 131 milioane euro fonduri nerambursabile, sunt pentru automatizarea rețelei de medie tensiune din cele trei zone DEER, în vederea identificării și izolării zonei de rețea cu defect, cu obiectivul îmbunătățirii parametrilor de calitate a energiei electrice distribuite și a indicatorilor de performanță a serviciului de distribuție, prin creșterea continuității serviciului de distribuție. Proiectele de Automatizare RED vor avea impact asupra indicatorilor de continuitate în alimentarea utilizatorilor și a producătorilor de energie.

Proiectul „Modernizare RED și implementare a unui sistem de tip Virtual Power Plant la nivelul DEER” se dorește a fi un răspuns eficient față de provocările identificate odată cu tranziția rețelei electrice pasive către o rețea electrică activă, cu fluxuri de putere bidirecționale. Cel de-al cincilea proiect țintește mărirea capacității de distribuție prin modernizarea LEA 110kV Târgu Mureș-Livezeni-Corunca-Fântânele, respectiv stațiile de transformare Târgu Mureș, Livezeni, Corunca și Târnăveni.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: