Sindicatul Național al Personalului de Zbor din Aviația Civilă a anunțat intrarea în grevă a personalului de cabină al companiei aeriene easyJet care operează pe teritoriul Portugaliei, în perioada 15 – 17 august 2024. În aceste condiții, Ministerul Afacerilor Externe îi informează pe cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Portugheză că greva va determina perturbări considerabile ale zborurilor în rețeaua companiei aeriene.
“În aceste condiții, cetățenilor români care urmează să efectueze deplasări în perioada respectivă li se recomandă să își reconfirme zborurile cu reprezentanții companiei aeriene easyJet, înainte de a se îndrepta către aeroporturile din Portugalia”, transmite MAE.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Lisabona: +351213966463, +351213960866, +351213972648, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de permanență al Ambasadei României în Republica Portugheză: +351927411628.
Protestează pentru salarii
Angajaţi companiei de handling SPdH (Groundforce) au planificat o grevă, în 31 august şi 1 septembrie, în semn de protest faţă de salariile mici, scrie publicaţia The Portugal News, citată de News.ro.
În document, Sindicatul Lucrătorilor din Transporturi din Portugalia (Sttamp) a publicat un anunţ de grevă, care acoperă toate aeroporturile naţionale, ”de la ora 00:00 pe 31 august 2024, până la miezul nopţii la 1 septembrie 2024”.
Greva a fost stabilită ca urmare a ”salariilor de bază mai mici decât salariul minim naţional” şi, de asemenea, ca protest faţă de ”utilizarea sistematică a angajaţilor de la agenţiile de muncă temporară” şi a ”muncii suplimentare care nu respectă limitele legale în vigoare”.
Sindicatul mai face referire la ”modificările succesive ale programului de lucru care nu respectă prevederile contractului de muncă” şi ”modul în care se derulează programul de concediere voluntară, sub ameninţarea concedierii colective într-o firmă în care nu sunt oameni care să muncească”.
Sttamp a mai justificat greva prin faptul că ”din nou, indiferent de motivul sau de originea care afectează compania”, întotdeauna ”angajaţii sunt cei care suportă consecinţele”.
Potrivit anunţului, ”salariaţii vor asigura serviciile necesare pentru siguranţa şi întreţinerea echipamentelor şi a instalaţiilor” şi ”furnizarea serviciilor minime esenţiale pentru satisfacerea nevoilor sociale esenţiale”.
Sttamp consideră că serviciile minime în cauză implică ”efectuarea de zboruri necesare pentru a răspunde problemelor critice legate de siguranţa persoanelor şi a bunurilor, inclusiv zboruri tip ambulanţă şi zboruri de urgenţă”.
Acestea acoperă, de asemenea, zboruri guvernamentale şi militare şi se asigură că insulele beneficiază de servicii care vor permite, în Azore, ”prima aterizare şi decolare pe ruta dintre continent şi regiune” şi în Madeira ”prima aterizare şi prima decolare pe ruta dintre continent şi regiune”, precum şi „prima aterizare şi decolare pe zborul dintre insule (Funchal şi Porto Santo)”.
Menzies Aviation a anunţat în iunie că a finalizat achiziţia a 50,1% în Groundforce Portugal, la mai bine de un an de la anunţul acordului pentru intrarea noului acţionar, în martie 2023.