Autorităţile din SUA ar urma să anunţe, pe 15 octombrie, o decizie privind ridicarea vizelor pentru români, decizie care se aplică de anul viitor, din 2025, au precizat surse guvernamentale, potrivit Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Guvernul României desfăşoară în această perioadă campania „Calificăm România”, care vizează includerea ţării noastre în Programul Visa Waiver.

Premierul Ciolacu a anunţat pe 18 iulie lansarea campaniei.

„Lansăm astăzi campania ‘Calificăm România’ şi ne propunem, făcând o analogie cu fotbalul, să calificăm România în Programul Visa Waiver, având destinaţia de a călători în Statele Unite fără vize. Există o oportunitate uriaşă, valabilă doar până pe 30 septembrie. De aceea, rog toţi cetăţenii români care au vize valabile de tip B1 sau B2 şi cei care au avut o astfel de viză să aplice pentru reînnoirea vizei. Aşa vom atinge acea rată de refuz de maxim 3% şi sunt convins că, mobilizând cât mai mulţi români în această campanie, vom călători în Statele Unite de anul viitor fără vize”, a afirmat prim-ministrul, în şedinţa de guvern.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume