România primește o finanțare de 200 milioane euro de la BEI pentru modernizarea rețelei de distribuție a energiei electrice

energie electrica Sursa foto: ACUE

România a primit aprobarea pentru o finanţare în valoare de 200 de milioane de euro din partea Băncii Europene de Investiţii (BEI), bani care vor fi utilizaţi pentru modernizarea reţelei de distribuţie a energiei electrice, potrivit unui comunicat de presă.

Reprezentantul BEI a precizat că instituţia financiară pe care o reprezintă va cofinanţa un proiect ce beneficiază de fonduri europene şi de resurse proprii ale beneficiarului. Valoarea investiţiei este de 629 de milioane de euro, din care Banca Europeană de Investiţii finanţează 200 de milioane de euro, restul de 295 de milioane de euro din fonduri europene, iar 134 de milioane din surse proprii.

Potrivit sursei citate, operaţiunea BEI în favoarea României se referă, în principal, la consolidarea şi renovarea staţiilor, substaţiilor şi liniilor aeriene ale României pentru a extinde capacităţile de distribuţie a energiei electrice ale reţelei sale, pentru a facilita absorbţia şi distribuţia energiei electrice din instalaţiile de generare din surse regenerabile şi pentru a reduce autoconsumul.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Obiectivul include elemente din proiectul Carmen 1, o subcomponentă mai mică a operaţiunii totale (aproximativ 10-15% din investiţiile totale ale operaţiunii) şi un Proiect de Interes Comun (PCI), regional şi transnaţional al Uniunii Europene (UE) care implică reţele de electricitate atât din Bulgaria, cât şi din Ungaria.

Practic, scopul-cheie al investiţiei îl reprezintă extinderea conexiunilor din surse regenerabile la reţele şi îmbunătăţirea interconexiunii dintre reţelele de transport şi distribuţie din România, Bulgaria şi Ungaria.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: