„Barometrul tinerilor”, realizat de CURS la comanda guvernului, a dezvăluit la mijlocul lunii august că, în ciuda unor probleme serioase, cum ar fi locuințele, piața muncii și sistemul de educație văzut ca ineficient, tinerii se declarau mulțumimi de viața de zi cu zi și, într-o oarecare măsură, chiar optimiști pentru viitor.
Jurnaliștii ENTR din România, Franța și Germania au desfășurat o serie de poll-uri online pentru a testa, în paralel, opiniile tinerilor din cele trei țări pe trei teme principale, măsurate și de barometru: cum le-a evoluat situația financiară în ultimii patru ani, cât de optimiști sunt față de viitor și pe ce își petrec cel mai mult timp liber.
Răspunsurile tinerilor români la sondajul ENTR au fost diferite de cele din barometru, dar și cele ale tinerilor francezi și germani, în câteva puncte esențiale: În primul rând, peste 60% dintre respondenții români au afirmat că situația financiară a familiei lor s-a îmbunătățit în ultimii patru ani, o rată aproape dublă față de cea din Germania (37%) și Franța, (35%).
În speță similară, șase din zece respondenți români se declară optimiști față de viitor, și doar doi din zece cred că lucrurile se vor înrăutăți, în vreme ce în Franța și Germania, respondenții sunt pesimiști în proporție de peste 40%.
În privința timpului liberi, răspunsurile sunt similare cu cele ale sondajului comandat de guvern: tinerii români afirmă că își împart timpul liber, în mare parte, între treburile casnice, jocuri video și alte activități pe internet (scrolling pe TikTok, seriale, etc).
Răspunsuri similare au fost date și de francezi, care au numit jocurile video, filmele și cititul printre activitățile principale.
Tinerii germani, în schimb, au transmis că își împart timpul liber între practicarea de diverse sporturi și timpul petrecut cu prietenii.
- Mai multe detalii despre „Eurobarometrul tinerilor”, aici.