Restart Energy a finalizat un proiect fotovoltaic de 900.000 de euro în județul Alba

fotovoltaic Sursa foto: OMV

Restart Energy a finalizat un proiect fotovoltaic în comuna Sona, judeţul Alba, în valoare de aproximativ 900.000 de euro, anunță compania, citată de Agerpres.

Beneficiarul este compania Tehno Proenergy, care-şi va amortiza investiţia în aproximativ cinci ani. Compania Tehno Proenergy a fost înfiinţată în 2022 la Sibiu şi este specializată în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat.

Potrivit unui comunicat al Restart Energy, proiectul este format din 1.818 panouri, situate pe acoperişul imobilului ce aparţine beneficiarului. Panourile acoperă o suprafaţă de 10.000 metri pătraţi şi vor produce 1.287 MWh de energie pe an, acoperind integral consumul energetic al companiei.

Restart Energy a asigurat pentru compania beneficiară proiectul de eficientizare energetică, de la consultanţă şi proiectare, până la implementare.

În ianuarie 2021, Restart Energy a semnat un parteneriat cu fondul american Interlink Capital Strategies din Washington DC pentru finanţarea dezvoltării a 500 MW de proiecte regenerabile în România până în 2025, în vederea furnizării de energie 100% verde produsă local către toţi clienţii finali.

În februarie 2021, Restart Energy a lansat prima emisiune de obligaţiuni verzi convertibile din România care au fost listate la Bursa de Valori Bucureşti, având codul REO26. În iunie 2024, Restart Energy a emis cea de-a doua emisiune de obligaţiuni corporative, după cea din 2021, REO29E, care urmează să fie listată la Bursa de Valori Bucureşti.

Anul acesta, în iunie, grupul Restart Energy a încheiat un contract de racordare cu Transelectrica în valoare de 56 de milioane de lei pentru un parc fotovoltaic de 500 MW, în urma căruia peste 200.000 de gospodării vor fi alimentate cu energie verde. Parcul fotovoltaic va produce anual peste 800.000 MWh şi va ajuta la reducerea emisiilor de carbon cu aproximativ 400.000 tone pe an, respectiv 12 milioane de tone de CO2 evitate, pe toată perioada de viaţă a proiectului, însemnând beneficii de mediu în valoare de peste 1 miliard de dolari.

Portofoliul de proiecte fotovoltaice al Grupului Restart Energy în curs de dezvoltare este de peste 1.000 MWp, se arată în comunicatul citat de Agerpres.

Conform sursei citate, piaţa EPC solară din România urmează o traiectorie ascendentă, susţinută de politici favorabile, investiţii internaţionale şi proiecte strategice care se aliniază obiectivelor ţării în domeniul energiei regenerabile, arată un studiu recent Neomar. La începutul anului 2024, capacitate solară instalată în România era de aproximativ 3,1 GW, din care aproximativ 1,6 GW în parcuri PV. Până în 2030, strategia naţională are ca obiectiv o creştere la peste 8 GW, pentru a avea 36% din energie din surse regenerabile.

“Evoluţia pozitivă a pieţei de proiecte fotovoltaice este potenţată de politicile implementate de Guvernul României pentru facilitarea dezvoltării de proiecte solare, inclusiv relaxarea reglementărilor privind utilizarea terenurilor agricole pentru instalaţii solare până în 2026 şi îmbunătăţirea proceselor de autorizare. Aceste măsuri au redus timpul de aprobare pentru proiectele fotovoltaice ‘utility-scale’ cu o amprentă la sol mai mică de 50 de hectare la 6-12 luni”, spun reprezentanţii companiei.

Restart Energy deţine capital mixt româno-american și are un portofoliu d 150 de proiecte de energie solară regenerabilă, conform companiei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.