Trafic rutier restricționat pe mai multe sectoare de pe DN7 Valea Oltului. Se realizează lucrări pentru consolidarea versanților și montarea de plase de protecție

plase siguranta valea oltului Sursa foto: DRDP Craiova

De luni, 30 septembrie, traficul rutier pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu va fi închis pe patru sectoare pe o distanță de aproximativ 300 de metri, în reprize de maxim 15 minute, care vor alterna cu intervale de deschidere a circulației. Anunțul a fost făcut de centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române. Restricțiile vor fi în vigoare până în 25 octombrie și sunt necesare pentru realizarea intervențiilor de rânguire versanți, dislocarea blocurilor de rocă și îndepărtarea vegetației.

Este vorba despre sectoarele kilometrice 198+200 – 207+000, 216+000 – 219+000, 224+000 – 227+300 și 228+000 – 233+200. Ulterior, pentru alte activități necesare lucrărilor, se vor institui restricții de trafic alternativ, pe câte un sens de circulație, cu semafor și piloți de trafic.

Nu vor fi instituite restricții noaptea, iar lucrările se vor executa conform următorului program:

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

– luni-joi, între orele 07:00 – 16:00;

– vineri, între orele 07:00 – 14:00;

– sâmbătă, între orele 07:00 – 18:00.

În august, DRDP Craiova anunța că au fost demarate lucrările de protecție a versanților pe DN7, împărțite pe 4 sectoare, între Călimănești și Câineni, cu plase ancorate și bariere de retenție.
Pe o lungime de 20,30 km se vor monta pe versant 71.250 m² de plase ancorate și 1240 de metri de sisteme de retenție, tip bariere.

Perioada de implementare a proiectului este de 36 de luni.

La începutul anului, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova a semnat cu Asocierea Savoy Grup Energy-Holtex un contract de 47 milioane lei și o durată de 40 de luni pentru asigurarea versanților pe patru tronsoane ale DN 7 Valea Oltului : km. 198+200-207+000; km 216+000-219+000; km 224+000-227+300 si km 228+000-233+200. Licitația a fost lansată în septembrie 2023, iar oferta Savoy, firmă din Satu Mare a fost declarată câștigătoare în fața concurentului Maristar

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: