Ministerul Agriculturii va finanţa de anul viitor, prin programele pentru susţinerea cultivării legumelor în spaţii protejate, fiecare mie de metri pătraţi, cu obligativitatea ca jumătate din suprafaţă să fie cu tomate, a declarat duminică, la Slatina, ministrul Florin Barbu, prezent la târgul de produse agroalimentare româneşti, transmite Agerpres.
Ministrul a afirmat că prin această finanţare se încurajează dezvoltarea fermelor, astfel încât acestea să nu mai fie divizate în sere şi solarii de 1.000 metri pătraţi.
“De anul viitor, din discuţiile pe care le-am avut cu fermierii din bazinele legumicole din ţară, vom finanţa fiecare mie de metri pătraţi, practic vom face o finanţare cu o obligativitate ca 50% să fie tomată, iar restul alte legume în spaţii protejate. Practic, finanţarea va fi undeva la 1.500 de euro pe fiecare mie de metri pătraţi, ne dorim foarte mult ca fermele să se dezvolte şi să nu mai fie divizate în sere şi solarii de câte 1.000 de metri pătraţi”, a spus Florin Barbu.
Totodată, ministrul a menţionat că pentru al doilea ciclu al Programului Tomata, care este în prezent în derulare, fermierii vor beneficia de un sprijin de 1.000 de euro pentru o suprafaţă cultivată cu legume în spaţii protejate de 1.000 de metri pătraţi.
În urma discuţiilor cu fermierii prezenţi la târgul de produse agroalimentare de la Slatina, Florin Barbu a dat asigurări că Guvernul va finanţa în continuare proiecte de susţine a agriculturii şi fermierilor.
Preşedintele Asociaţiei Tinerilor Fermieri Olt, Florin Ciobanu, a declarat că aproximativ 20% dintre proiecte pentru instalarea tinerilor fermieri sunt din judeţul Olt, unde sunt 360 de tineri fermieri beneficiari ai acestui program.
“Nu putem dezvolta sau nu putem instala un tânăr fermier fără să-l ajutăm cu o primă de instalare gen 70.000 de euro, cum avem în această perioadă. Aproape 20% din proiectele din România sunt implementate în judeţul Olt şi ne-aţi promis, şi v-aţi ţinut de cuvânt, că punctajul o să fie suplimentat pentru zona de legumicultură şi am ajuns să avem 360 de tineri fermieri instalaţi, tineri care au venit majoritatea din diasporă. A venit şi un străin (căsătorit în România – n.r.) şi a devenit legumicultor. Deci suntem pe drumul cel bun, cred eu, pentru că avem nevoie de această predictibilitate ca tinerii fermieri să continue această frumoasă meserie şi să avem pe masa românilor produse româneşti”, a spus Ciobanu.
Târgul de la Slatina este dedicat Zilei Produselor Agroalimentare Româneşti (10 octombrie) şi are loc în perioada 11 – 13 octombrie, reunind aproximativ 100 de producători de legume, flori, preparate tradiţionale româneşti, pâine, brânzeturi, pastramă etc.