Deficitul contului curent a crescut cu aproape 30 % în primele 8 luni și este aproape 18 miliarde de euro

bani, finante, lei, financiar, deficit Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat, în primele opt luni din 2024, un deficit de 17,858 miliarde euro, în creştere cu 29,12% faţă de cel de 13,83 miliarde euro din perioada similară a anului trecut, informează Banca Naţională a României, printr-un comunicat, transmite Agerpres.

În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 2,634 miliarde euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 863 milioane euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 979 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare un excedent mai mare cu 448 milioane euro.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 4,139 miliarde euro (comparativ cu 4,382 miliarde euro în perioada ianuarie – august 2023), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit estimat) au însumat valoarea netă de 3,563 miliarde euro, iar creditele intragrup au avut valoarea netă de 576 milioane euro.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

În perioada ianuarie – august 2024, datoria externă totală a crescut cu 14,189 miliarde euro, până la 182,524 miliarde euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 133,389 miliarde euro la 31 august 2024 (73,1% din totalul datoriei externe), în creştere cu 9,2% faţă de finele anului trecut, iar datoria externă pe termen scurt a înregistrat nivelul de 49,135 miliarde euro (26,9% din totalul datoriei externe), în creştere cu 6,3% faţă de 31 decembrie 2023.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 13,8% în luna august 2024, comparativ cu 18% în 2023. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 august 2024 a fost de 5,9 luni, în comparaţie cu 5,6 luni la 31 decembrie 2023.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 august 2024 a fost de 101,1%, comparativ cu 99,7% la 31 decembrie 2023, precizează BNR.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: