Ministerul Investiţiilor şi al Proiectelor Europene (MIPE) a fost de acord, la nivel declarativ, să elimine instalarea de baterii cu plumb-acid din ghidul tehnic al programului de investiţii pentru sistemele fotovoltaice din PNRR, aceasta fiind o tehnologie învechită şi periculoasă din ghidul tehnic al programului de investiţii, a anunţat marţi Asociaţia Prosumatorilor (APCE), transmite Agerpres.
Conform sursei citate, reprezentanţii asociaţiei aşteaptă publicarea ghidului tehnic actualizat de către MIPE, în perioada imediat următoare, din care să fie eliminate complet bateriile cu plumb-acid.
„Aceasta va marca un pas semnificativ în promovarea unor soluţii inovatoare şi prietenoase cu mediul, finanţate din bani europeni, asigurând un viitor energetic curat şi sigur pentru toţi beneficiarii programului din România”, se menţionează în comunicat.
Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie din România (APCE) a luat atitudine publică împotriva instalării de baterii cu plumb-acid, în cadrul axei pentru investiţii PNRR/2024/Componenta 16/Investiţia 7/Axa 1 pentru sisteme fotovoltaice, precizează sursa citată.
„Datorită comunicatelor de presă şi adreselor oficiale transmise autorităţilor de către APCE, Ministerul Investiţiilor şi al Proiectelor Europene (MIPE) a fost de acord, la nivel declarativ, să elimine această tehnologie învechită şi periculoasă din ghidul tehnic al programului de investiţii. Ne-am bazat iniţiativa pe riscurile clare pe care le implică aceste baterii”, se mai precizează în comunicat.
Totodată, reprezentanţii APCE susţin că tehnologia plumb-acid este toxică în anumite condiţii, putând emana gaze toxice, precum dioxidul de sulf sau alte gaze cu sulf, dacă bateria este deteriorată sau supraîncărcată.
„Aceste gaze sunt toxice şi pot cauza iritaţii la nivelul căilor respiratorii şi al ochilor în spaţii neventilate. Un alt pericol care poate apărea la aceste tipuri de acumulatori, chiar dacă bateriile sunt etanşe, este emanaţia hidrogenului – un gaz extrem de inflamabil, produs atunci când bateria este încărcată. Dacă se acumulează în spaţii închise, poate reprezenta un risc de explozie”, menţionează APCE.