Platforma industrială Dafora a fost scoasă la licitație / Fostul lider de pe piața românească de foraj este în faliment

Dafora

Liderul de pe piața românească de foraj, societatea Dafora, va rămâne fără amplasamentul de la Mediaș. Aflată în procedură de faliment, lichidatorul societății a anunțat vânzarea a două locații ale Dafora prin licitație publică, scrie Turnul Sfatului.

Casa de Insolvență Transilvania (CITR) Filiala Cluj SPRL, în calitate de lichidator judiciar al Dafora SA, organizează o licitație publică competitivă cu strigare pentru vânzarea în bloc a unor active imobiliare ale companiei. Licitația se va desfășura în data de 21 octombrie 2024, ora 11:00, prin mijloace de comunicare la distanță.

Activele scoase la vânzare includ două amplasamente industriale: unul situat pe Strada Gării nr. 17, Mediaș și celălalt în comuna Târnava. Prețul de pornire pentru aceste active este de 3.646.000 RON, la care se adaugă TVA.

Pentru a participa la licitație, ofertanții trebuie să achiziționeze caietul de sarcini, la prețul de 3.000 de lei plus TVA, și să depună garanția de participare, în valoare de 10% din prețul de pornire, până la data de 18 octombrie 2024, ora 11:00.

Dafora SA, cu sediul în Mediaș, este o companie românească specializată în lucrări de foraj și construcții, fondată în 1995. A fost un jucător important pe piața energetică, implicată în proiecte majore de foraj petrolier și gaze naturale. Cu toate acestea, în ultimii ani, compania a întâmpinat dificultăți financiare și a intrat în insolvență. În prezent, Dafora SA se află în procedura de faliment, sub administrarea CITR Filiala Cluj SPRL, iar activele sale sunt scoase la licitație pentru acoperirea datoriilor.

Dafora a anunțat, în iunie 2015, printr-un comunicat, că se predă în faţa barilului ieftin, cerându-şi singur insolvenţa. Compania, controlată de omul de afaceri George Călburean, avea mai mulţi creditori bănci şi IFN-uri. La începutul anilor 2000 a avut și cifră de afaceri de aproape 300 de milioane de lei. Ultima raportare financiară este pentru anul 2023: cifră de afaceri de 20,2 milioane de lei, pierderi de 2 milioane de lei și datorii de 73 de milioane de lei.

Tribunalul Sibiu a decis pe 9 octombrie 2023 deschiderea procedurii falimentului.

Dafora execută servicii de foraj onshore pentru petrol, gaze naturale și ape geotermale, lucrări de probe producție și workover, cat si servicii de mentenanta pentru echipamentele de foraj.

S.C. Dafora S.A. a luat ființă in baza HG Nr.690/1994 prin reorganizarea Regiei Autonome Romgaz Mediaș. Din 1902 și până în 1989, a fost o filială a Companiei Naționale de Gaz. După o serie de schimbări specifice acelei perioade și dupa un proces de privatizare inceput in 1995, Dafora a devenit o societate comercială pe acțiuni.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.