Uniunea Națională a Practicienilor în insolvență, filiala Cluj, împreună cu Institutul Național al Magistraturi, Institutul Național pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvență și Curtea de Apel Cluj vă invită la cea de-a doua ediție a conferinței regionale despre tactici și instrumente pentru gestionarea dificultăților în business. Evenimentul are loc în 24 și 25 octombrie, la Hotel Radisson Blu din Cluj-Napoca. „
Pe parcursul a două zile, magistrați, avocați, practicieni în insolvență și alți profesioniști ai mediului de business vor afla care sunt etapele instalării stării de dificultate, cum sunt tratate de antreprenori, care sunt cele mai eficiente soluții neconvenționale pentru gestionarea și depășirea acestor crize, cum rafinează tehnologia viitorul acestor mecanisme, dar și concluzii ale experiențelor personale, noțiuni practice de economie și spețe juridice relevante pentru subiectul dezbaterii.
„De câțiva ani buni, studiile și cercetările de piață arată un paradox – peste 40% din companiile de impact din Romania se află în stare de dificultate, în timp ce numărul cazurilor de insolvențe și reorganizări judiciare este la minimul ultimei decade. Știm deja că o procedură de insolvență are cu atat mai multe șanse de reușită și de redresare cu cât companiile apelează mai devreme la instrumentele consacrate de prevenție sau de reorganizare judiciară. De aceea, ne întrebăm de ce aceste companii aflate în stare de dificultate evidentă nu acceseaza o procedura de redresare din timp și lasă astfel boala să se cronicizeze până la limita falimentului. Un posibil răspuns este că în piață nu sunt suficient de cunoscute mecanismele de prevenție și însănătoșire, iar oamenii confundă încă insolvența cu falimentul. Prin urmare, venim către mediul de business cu o serie evenimente în care să descoasem împreună fenomenul dificultății, astfel încât acesta sa fie privit ca o normalitate ce trebuie adresată din timp și vindecată, mai degrabă decât ca o anomalie ce trebuie ascunsă și izolată” a declarat Vasile Godîncă-Herlea, Președinte UNPIR Filiala Cluj.
Evenimentul debutează în 24 octombrie, la ora 9, cu introduceri din partea lui Nicule Bălan, Președinte UNPIR și Simona Maria Miloș, Președinte INPPI. Jud. Dana Gârbovan, Președinte al Curții de Apel Cluj și Adrian Codirlașu, Vicepreședinte CFA România vor susține apoi câte un discurs despre viitorul profesiilor, tendințe și provocări. Primul panel abordează etapele instalării stării de dificultate în business și modul în care se raportează antreprenorii la acestea, într-un dialog între Paul Cârlănaru, practician în insolvență, un antreprenor care a trecut prin insolvență și Adrian Iacob, Workout Deputy Director Banca Transilvania. Invitații vor afla, din al doilea panel, informații despre cauzele acestor crize, dar și despre opțiunile de tratament neconvențional – comunicare, biasuri cognitive, stress management și outward mindset. Teodora Mețiu – trainer de public speaking, Dana Cionca – executive coach, Dr. Alina Epure – terapeut nutriționist și Cristina Gheorghe – fondator SuperTeach vor fi invitatele celui de-al doilea panel. Urmează o dezbatere despre impactul inteligenței artificiale în profesia juridică, susținută de Daria Niculcea, Director Executiv juridice.ro și Av. Vlad Moncea, moderată de Av. Vasile Godîncă-Herlea, Președinte UNPIR Filiala Cluj. Ziua se încheie cu un atelier de noțiuni de contabilitate pentru juriști, condus de Ec. Carmen Sanda, lector INPPI.
A doua zi a conferinței debutează cu intervenția lui Alice van der Schee, Președinte INSOL Europe, keynote speaker. Primul panel tratează aspecte tehnice, legate de procedurile de prevenție a insolvenței, explicate de Mariana Moncea, Jud. Dr. Flavius Moțu și Ec. Carmen Sanda – discuție moderată de Jud. Dr. Mihaela Sărăcuț. Av. Dr. Andreea Deli Diaconescu, Lect. Univ. Dr. Sergiu Golub și Av. Florin-Daniel Barbu dezbat, în ultimul panel, o selecție de spețe relevante pentru subiectul conferinței.
Evenimentul 360 Around Distress va fi transmis și live online pe juridice.ro și universuljuridic.ro.
Prima ediție a conferinței regionale s-a desfășurat în noiembrie 2024 și a avut o audiență de 300 persoane în sală și peste 5000 urmăritori online.