Ministerul Finanțelor și Autoritatea Vamală Română anunță punerea în funcțiune a unui nou sistem de scanare cu raze X pentru controlul autoturismelor, în Biroul vamal de frontieră Siret. În luna decembrie vor deveni operaționale încă 5 scanere în punctele de frontieră: Constanța Nord, Siret, Isaccea, Halmeu și Moravița.
Amintim că Ministerul Finanțelor și Vama au început să instaleze scannere în mai multe puncte de frontieră, parte dintr-un proiect cu buget de 100 de milioane de euro pentru instalarea a 26 de scannere.
Economedia a scris anterior că scannerele pentru Vamă sunt livrate de către firma MBT, controlată de Mircea Tudor, omul de afaceri care s-a remarcat, de-a lungul timpului, cu mai multe licitații câștigate cu instituții ale statului în domeniul livărilor de elemente de securitate. Această firmă a mai furnizat și în trecut sisteme mobile de scanare pentru Vamă, inclusiv o parte dintre cele care au ajuns în stare de nefuncționare începând din 2016 în inventarul Vămii, ca urmare a lipsei mentenanței.
Sistemul instalat la Siret este primul sistem fix pentru autocamioane de care dispune România. În 2024 au mai fost operaționalizate alte trei sisteme de scanare, în birourile vamale de frontieră Albița și Giurgiulești.
„Biroul vamal de frontieră Siret, cel mai mare punct de comunicație cu Ucraina, va beneficia anul acesta de două echipamente noi de scanare. Separat de cel operaționalizat acum, pentru controlul autocamioanelor, până la sfârșitul lunii decembrie 2024, va mai fi instalat aici și un sistem de scanare cu raze X pentru controlul autoturismelor, ce va permite efectuarea a peste 500 scanări într-o singură zi. Cu fiecare nou scaner montat în punctele vamale, observăm atât îmbunătățiri substanțiale în eficiența controalelor, cât și schimbări în comportamentul celor care încearcă să ocolească legea. Aceste evoluții ne arată clar că măsurile noastre sunt nu doar necesare, ci și eficiente. O dată ce toate cele 26 de scanere din proiectul nostru vor fi operaționale în punctele vamale de frontieră, vom asista la o schimbare semnificativă în capacitatea României de a controla fluxurile comerciale și de a proteja granițele împotriva contrabandei și fraudelor. Astfel, imaginea controlului vamal va arăta complet diferit: rapid, eficient și sigur. Vom putea proteja economia națională cu un grad de certitudine mult mai ridicat, sprijinind veniturile bugetare și reducând impactul activităților ilegale asupra comunităților”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
Noul echipament de scanare ar urma să contribuie la fluidizarea traficului în punctul de trecere transnațional de pe frontiera de nord a României, DN2 (E85), județul Suceava. Implementarea acestui proiect este finanțată parțial prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) și parțial din bugetul de stat.
Selecția pentru control prin scanare va fi efectuată în urma analizei de risc efectuată pe baza informațiilor disponibile la nivelul autorității vamale.
„Avem șase birouri vamale pe frontiera de nord a României cu Ucraina, iar Biroul vamal de frontieră Siret este cel mai mare dintre ele, peste 600 de camioane înregistrându-se aici zilnic. Mai mult, conform Master Planului General de Transport al României, punctul de trecere a frontierei Siret se regăsește în cele mai importante 10 puncte de trecere a frontierei din România, fiind un punct cheie strategic al graniței României și pe cale de consecință al Uniunii Europene. Astfel, pentru a aduce a-l aduce la standarde europene, peste 10 milioane euro s-au investit pentru modernizare în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare. În acest context, instalarea acestui sistem de scanare cu raze X a mijloacelor de transport greu (camioane/containere) era absolut necesară. Trebuie să menționez și noutatea adusă de scanerul operaționalizat azi, acesta fiind primul sistem de scanare cu raze X fix ce permite verificarea camioanelor. Am planificat ca până la sfârșitul anului 2024 să instalăm tot în acest birou vamal încă un sistem de scanare cu raze X care va fi folosit pentru controlul autoturismelor. Urmăm, așadar, programul stabilit în ceea ce privește eficientizarea calității controlului vamal și reducerea, totodată, a timpul de așteptare la trecerea frontierei”, a declarat Marcel Mutescu, președintele Autorității Vamale Române.
Reamintim faptul că Autoritatea Vamală Română este instituția beneficiară a proiectului de peste 100 de milioane euro, finanțare asigurată din bugetul național, bugetul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), precum și din alte fonduri europene nerambursabile.
„Dotarea birourilor vamale de frontieră cu sisteme de scanare autovehicule și containere (sisteme de securitate) și înființarea Centrului național de analiză imagistică în cadrul căruia se vor integra sistemele de scanare autovehicule și containere din dotarea A.V.R.” a demarat în luna 4 decembrie 2023, iar data estimativă a finalizării proiectului este 31 decembrie 2027 (31 decembrie 2026 pentru componenta finanțată prin PNRR).
Principalele activități ale proiectului:
– dotarea birourilor vamale de frontieră cu 26 de sisteme de securitate (echipamente de control nedistructiv: scanere autovehicule și containere);
– realizarea lucrărilor de investiții (construcții) pentru asigurarea respectării normelor de protecție radiologică în exploatarea echipamentelor;
– înființarea Centrului Național de Analiză Imagistică și realizarea integrării echipamentelor de control nedistructiv în acesta;
– formarea personalului de specialitate care va asigura operarea sistemelor de securitate.
Calendar estimativ:
- În luna decembrie 2024 vor deveni operaționale încă 5 scanere în următoarele puncte de frontieră: Constanța Nord, Siret, Isaccea, Halmeu și Moravița.
- În anul 2025 vor fi amplasate 8 scanere în birourile vamale de frontieră: Galați-Giurgiulești, Albița, Constanța Sud, Isaccea, Sighet, Stânca Costești, Oancea.
- În 2026 vor fi operaționale 9 scanere în birourile vamale de frontieră: Constanța Sud, Halmeu, Moravița, Calafat, Nădlac, Borș, Stânca Costești, Porțile de Fier, Petea.