FOTO Noile scanere cu raze X pentru Vamă au început să fie livrate de „băiatul deștept” al sistemelor de securitate, care a mai furnizat și în trecut scanere pentru Vamă

Mircea Tudor Foto: Omul de afaceri Mircea Tudor / Sursa: Captură video Youtube

Autoritatea Națională a Vămilor a primit primele două din cele 26 de scanere noi cu raze X pentru Vamă. Acestea au fost livrate de către firma MBT, controlată de Mircea Tudor, omul de afaceri care s-a remarcat, de-a lungul timpului, cu mai multe licitații castigate cu instituții ale statului în domeniul livărilor de elemente de securitate. Anunțul a fost făcut săptămâna trecută de Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, care a pus și fotografii cu echipamentele care sunt inscripționate cu logo-ul MBT și au fost confirmate de surse pentru Economedia. Această firmă a mai furnizat și în trecut sisteme mobile de scanare pentru Vamă, inclusiv o parte dintre cele care au ajuns în stare de nefuncționare începând din 2016 în inventarul Vămii, ca urmare a lipsei mentenanței.

„Au ajuns în țară primele scannere. Transmiteam în decembrie că a fost semnat contractul și că vom cumpăra din bani europeni 26 sisteme noi de scanare cu raze X pentru inspectarea mărfurilor care intră în țară. Mulți se așteptau probabil la o perioadă de liniște după asta. Astăzi vă anunț că s-a făcut deja recepția pentru două scannere, unul relocabil la Giurgiulești și altul mobil la Albița. Ambele vor fi operaționale la finalul lunii viitoare. Subliniez că procesul nu presupune doar să amplasăm scannerele în punctele stabilite, ci înseamnă și realizarea lucrărilor de construcții pentru asigurarea respectării normelor de protecție radiologică în exploatarea echipamentelor. Nu ne oprim aici. Astăzi am avut o ședință amplă cu noua conducere a Vămii, în care am vorbit despre mecanismele de combatere a contrabandei și fraudei la frontiere. Lucrurile sunt în direcția bună, așa că la finalul anului vom avea deja opt scannere funcționale”, a scris ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, pe Facebook.

Contractul se ridică la 34 milioane de euro și include achiziția celor 26 scanere, alături de lucrări de construcții pentru integrare a echipamentelor și formarea personalului care le va manevra. Achiziția celor 26 de scanere a fost finanțată din PNRR și de la buget.

Datele publice arată că nu a existat o licitație publică sau un apel din PNRR pentru acest contract. Conform informațiilor Economedia, procedura de atribuire s-a inițiat în condițiile prevăzute de art. 20 alin. (3) și art 22 lit. a) din OUG nr. 114/2011. Aceste articole de lege arată că nu se aplică legea achizițiilor publice pentru „contractele pentru care aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă ar obliga statul român să ofere informaţii a căror divulgare este considerată ca fiind contrară intereselor sale fundamentale de securitate”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Recent, Economedia.ro a relatat că firmele lui Mircea Tudor au mai câștigat un contract cu Garda de Mediu pentru livrarea a 8 scanere mobile cu raze X, în urma câștigării unei licitații în acest sens. Dispozitivele vor veni în 18 luni și vor fi folosite pentru scanarea camioanelor și containerelor considerate suspecte de către comisarii Mediului. Achiziția este făcută tot cu bani accesați din PNRR.

Mircea Tudor este un om de afaceri român considerat inventatorul scanerului pentru avioane. În ultimii 15 ani, el a câștigat licitații de sute de milioane de lei cu Ministerul Transporturilor, Ministerul de Interne, Poliţia de frontieră şi SRI pentru livrarea de scanere și echipamente pentru instituții abilitate să efectueze astfel de activități și pentru infrastructuri critice ale României.

În 2016 DNA l-a inculpat pe Mircea Tudor pentru evaziune fiscală şi cumpărare de influenţă. În plus, Tudor a fost nevoit să achite o cauţiune de 1 milion de lei ca să fie anchetat în stare de libertate.

Potrivit DNA, între 2010 și 2011, patronul firmei MB Telecom Mircea Tudor i-ar fi dat 1,5 milioane de euro unui avocat din Alexandria, Liviu Ardeiaş, pentru ca acesta să intervină pe lângă funcţionari de la Autoritatea Vămilor astfel încât firma lui să obţină contacte de securizare a frontierelor. Compania lui Mircea Tudor a încheiat în acea perioadă contracte cu Autoritatea Vămilor în valoare de 79 de milioane de lei. Clasarea a fost dispusă doi ani mai târziu de procurorul George Adrian Matei, anchetatorul din dosarul angajărilor fictive al lui Liviu Dragnea.

În 2019, Tudor revine în domeniul achizițiilor cu statul câştigând un contract de 1,6 milioane euro pentru „servicii de întreţinere şi reparaţii pentru echipamentele de control cu raze X tip Rapiscan şi Vidisco din dotarea Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, servicii de înlocuire a imaginilor virtuale din biblioteca TIP, servicii de relocare pentru echipamentele cu raze X tip Rapiscan 620DV, 627DV și asigurarea pieselor de schimb necesare efectuării reparațiilor”, după cum a scris G4Media AICI.

Mircea Tudor este „nașul, prietenul și vecinui” fostului procuror general interimar Bogdan Licu, pe care l-a și împrumutat cu 300.000 de euro, potrivit declaraţiilor lui Mircea Tudor pentru jurnalistul Daniel Befu. Mai mult, omul de afaceri l-a împrumutat pe procurorul Licu cu 300.000 de euro, potrivit declaraţiilor de avere ale magistratului. Cu aceşti bani, Licu şi-a cumpărat un apartament în ansamblul rezidenţial Central Park de lângă Circ (dezvoltat de Niro Investment), pe care îl închiria cu 18.000 de euro pe an, potrivit declaraţiilor de avere.

Citește și: 

„Băiatul deștept” al sistemelor de securitate revine în joc. Garda de Mediu cumpără scanere mobile cu raze X pentru verificarea camioanelor și containelor suspecte de la „inventatorul scanerului de avioane”, Mircea Tudor

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Nu vă place Mircea Tudor. El este inventatorul scanerului pentru avioane și invenția lui este patentată. Nu vă place vouă de la Economedia si tutorilor voștri de la G4 media este altă poveste.
    A fost condamnat ? Nu. Dar voi insinuați in continuare ca are probleme cu legea.
    Procurarea scanerelor s-a făcut cu încălcarea legii ? Dați datele la procuratură.
    Să fie pedepsiți cei vinovați. Dar terminați cu procesele de intenții și cu insinuări .
    Unde este deontologia profesională ?
    Publicați acest comentariu . Nu cred .

  2. Ne place sau nu , omul de afaceri este Roman și trebuie sa ne mândrim cu inventiile sale.!!!
    Dar Asa suntem noi românii, sa moară capra vecinului.!
    Chiar nu știu la ce ne folosesc încrâncenările , in loc sa încurajăm ca toti mai mulți romani, pentru ca ROMANIA NU OCUPA UN LOC FRUNTAȘ LA INVENTICA ȘI CREATIVITATE DESI AVEM COPII EXCEPȚIONALI DE DOTAȚI.!
    AȘADAR SA NE MÂNDRIM CU OMUL DE AFACERI MIHAI TUDOR.!!

  3. Păi, dacă lucreurile stau așa:
    – în anul 2009, Mircea Tudor a luat Marele Premiu la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva cu scanerul pentru camioane Roboscan;
    -în 2013, compania MB Telecom a obţinut, în premieră mondială, a doua oară Marele Premiu la Geneva. Vedeta salonului a fost Roboscan 2M Aeria, singurul scaner de avioane din lume;
    ce rost mai au ghilimelele de la „băiatul deștept”? Nu este clar că este foarte deștept?
    P.S. Total de acord cu Imparțial și Laurian!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.