Doljul, Clujul și Tulcea sunt județele cu cele mai multe proiecte în domeniul energiei verzi în desfășurare, incluzând aici centrale solare și eoliene, conform datelor centralizate de consultanții de la IBC Focus, care monitorizează șantiere de construcții la nivel național.
“În ciuda avizării numeroaselor proiecte de energie verde în România pe parcursul acestui an, implementarea efectivă a acestora rămâne lentă. Totuși, există o tendință pozitivă la nivel național, dezvoltatorii concentrându-se în special pe județele Dolj, Constanța și Suceava. Cu toate acestea, piața este momentan blocată, investitorii așteptând scheme de sprijin prin Contracte pentru Diferență (CfD) pentru a asigura rentabilitatea investițiilor lor”, arată o analiză Instalfocus.ro, o platformă a IBC.
Conform acesteia, de la începutul anului, Transelectrica a emis avize pentru o capacitate totală de peste 11.000 MW în parcuri solare și 4.000 MW în proiecte eoliene. Aceste cifre arată un interes crescut pentru dezvoltarea surselor regenerabile de energie, dar implementarea proiectelor este afectată de incertitudinile din piață.
Topul județelor cu cele mai multe și cu cele mai puține proiecte de energie verde
Conform datelor furnizate de platforma Victa, de la începutul anului până în octombrie s-au înregistrat 1.126 de proiecte în domeniul energiei verzi, incluzând centrale solare și eoliene. Acestea sunt în diverse stadii, inclusiv la nivel de proiect, iar valoarea lor e de aproximativ 107 miliarde de lei, conform datelor contabilizate de IBC Focus. Județele fruntașe sunt Dolj, cu 86 de proiecte, Cluj, cu 53 de proiecte și Tulcea: se află pe locul trei cu 52 de proiecte.
La polul opus se află județul Argeș, cu doar 7 proiecte avizate. Alte județe care înregistrează un număr scăzut de proiecte sunt Ilfov și București, din cauza condițiilor climatice mai puțin favorabile pentru energia regenerabilă.
Prima licitaţie prin Contracte pentru Diferenţă
Consultanții spun că principala provocare pentru investitori este așteptarea schemei de Contracte pentru Diferență (CfD), care va garanta un preț minim de vânzare a energiei pentru următorii 15 ani. Acest mecanism are scopul de a reduce riscurile asociate investițiilor și de a facilita accesul la finanțare. Pe 18 noiembrie, investitorii vor avea ocazia să depună proiecte pentru a beneficia de această schemă mult așteptată.
Potrivit ministrului Energiei, Sebastian Burduja, investitorii vor beneficia de un sprijin sub forma unui contract pentru diferenţă, care le va garanta un preţ fix de vânzare a energiei electrice pentru o perioadă de 15 ani. Preţul va fi stabilit în urma unei licitaţii competitive, cu un prag maxim de pornire de 78 euro/MWh pentru proiectele fotovoltaice şi 82 euro/MWh pentru cele eoliene onshore.
Schema va susţine dezvoltarea de proiecte fotovoltaice cu o capacitate de 500 MW şi proiecte eoliene onshore de 1.000 MW.
Calendarul procedurii poate fi urmărit AICI
România a urcat în topul țărilor atractive pentru investiții în energie regenerabilă
Merită menționat în acest context și faptul că România a urcat în topul țărilor atractive pentru investiții în energie regenerabilă, după legea eolienelor offshore, potrivit celui mai recent studiu – EY Renewable Energy Country Attractiveness Index (RECAI 63).
„România a urcat trei poziții în topul global realizat de EY, ajungând pe locul 36, mulțumită programelor de finanțare anunțate și legislației privind energia eoliană offshore. Există un potențial semnificativ de creștere în continuare, prin obținerea certificării europene a garanțiilor de origine și facilitarea stocării energiei în baterii, aspecte care ar putea contribui la o clasare și mai bună în edițiile viitoare ale raportului”, a declarat Mihai Drăghici, Partener, Consultanță, EY România, după publicarea din vară a raportului. În această ediție a indexului RECAI, primele locuri sunt păstrate de SUA (poziția 1), China (poziția 2) și Germania (poziția 3), unde investitorii sunt atrași atât de cererea clară de energie regenerabilă, cât și de valoarea stabilită pentru proiecte.
Tranzacții și investiții importante în regenerabile în 2024
Un raport EY arată că cea mai mare tranzacție înregistrată în primele nouă luni ale anului 2024 a fost chiar în piața energiei verzi: achiziția unui portofoliu de energie regenerabilă de 629 MW de către Public Power Corporation (PPC), principala companie de energie electrică din Grecia, pentru suma de 768 milioane de dolari. Această tranzacție vine în urma achiziției multi-country realizate de PPC la începutul acestui an, care a inclus 90 de proiecte solare în România (516 MW), Italia (503 MW), Bulgaria (500 MW) și Croația (445 MW) pentru peste 2,1 miliarde de dolari de la Mytilineos, precum și mega-tranzacția de anul trecut, în valoare de 1,4 miliarde de dolari, prin care PPC a achiziționat operațiunile din România ale companiei italiene Enel.
Producătorul de energie OMV Petrom a finalizat achiziția de la RNV Infrastructure a pachetului de 50% din acțiunile Electrocentrale Borzești. Aceasta deține proiecte de energie din surse regenerabile cu o capacitate de aproximativ 1.000 MW, din care 950 MW eolian și 50 MW fotovoltaic. Achiziția a fost anunțată la începutul acestui an. Proiectele eoliene vor fi dezvoltate, construite și operate în parteneriat cu RNV Infrastructure. Proiectul fotovoltaic este în teste de producție.
Cum arată acum sistemul energetic național:
Conform celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică, în primele nouă luni ale anului, producţia din centralele electrice eoliene a fost de 4629,6 milioane kWh, în scădere cu 938,4 milioane kWh față de aceeași perioadă din 2023, iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice în această perioadă a fost de 2929,9 milioane kWh, în creștere cu 1082,1 milioane kWh față de perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2023.