Prima reacție din mediul de afaceri după votul majoritar pentru un pro-rus la prezidențiale: Opțiunea următoarelor două săptămâni e cât se poate de clară, continuarea parcursului euro-atlantic al României

Dragos Anastasiu captura vimeo.com

Antreprenorii reuniți în think-tank-ul Rethink România, fondat de antreprenorul Dragoș Anastasiu, care a deținut compania de turism Eurolines, reacționează cu un mesaj de îngrijorare în urma rezultatelor din primul tur al alegerilor prezidențiale, în urma cărora pe primul loc a ieșit candidatul pro-rus Călin Georgescu. Oamenii de afaceri din cadrul acestui think-tank spun că ultimii 25 de ani au fost o perioadă de progres fără precedent pentru România,, iar opțiunea următoarelor două săptămâni e cât se poate de clară, respectiv continuarea parcursului euro-atlantic al României.

Antreprenorii amintesc că în ciuda problemelor cronice din sănătate și educație, a persistenței corupției și a ineficienței unor instituții, în ultimii 25 de ani, decalajul României față de restul Europei a scăzut pe aproape toate planurile: PIB/capita, venituri reale, speranță de viață, mortalitate infantilă, kilometri de autostradă per capita.

„Românii au putut călători liber și au avut șansa să-și căute locuri de muncă bine plătite în spațiul european. E discutabil dacă progresul putea fi mai rapid, dar e cert că România a cunoscut progrese substanțiale comparativ cu țările fost comuniste care au rămas în afara procesului de integrare euro-atlantică, de exemplu Ucraina, Balcanii de Vest sau Rusia”, spun antreprenorii.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Mesajul integral transmis de think-tank-ul de antreprenori Rethink Romania: 

Rethink România și-a asumat, în ultimii ani, misiunea de a contribui la construirea unei țări mai bune, în care tinerii iubesc să trăiască. Orizontul de timp pe care ni l-am asumat este anul 2050. Metoda, contribuția la dezvoltarea de politici publice bazate pe dovezi. Suntem o organizație apartinică și apolitică. Evenimentele noastre au fost deschise membrilor tuturor partidelor politice, societății civile și mediului de business fără vreo prejudecată.

În același timp, suntem o organizație care își fundamentează pozițiile pornind de la analize riguroase. Folosim abordări comparative pentru a identifica acele poziții și politici care au șansa de a face bine României. Pentru noi nu există echivoc: în ciuda problemelor cronice din sănătate și educație, a persistenței corupției și a ineficienței unor instituții, ultimii 25 de ani au fost o perioadă de progres fără precedent. Decalajul față de restul Europei a scăzut pe aproape toate planurile: PIB/capita, venituri reale, speranță de viață, mortalitate infantilă, kilometri de autostradă per capita. Românii au putut călători liber și au avut șansa să-și căute locuri de muncă bine plătite în spațiul european. E discutabil dacă progresul putea fi mai rapid, dar e cert că România a cunoscut progrese substanțiale comparativ cu țările fost comuniste care au rămas în afara procesului de integrare euro-atlantică, de exemplu Ucraina, Balcanii de Vest sau Rusia.

Pentru noi, democrația, rămânerea în familia europeană din care am făcut parte și progresul social și economic sunt punctele forte pe care România va trebui să construiască următorii 25 de ani. Nu e vorba doar despre progres măsurabil, ci și despre valori și asumări.

În acest context, nu putem să nu privim îngrijorați spre discursuri care urmăresc împingerea României de pe un traseu care – indiferent de carențele sale – le-a adus românilor șanse și libertăți fără precedent, spre demagogie și spre interesele unor puteri ostile românilor. Din punctul nostru de vedere, opțiunea următoarelor două săptămâni e una cât se poate de clară: continuarea parcursului euro-atlantic al României, singurul spre care românii au aspirat benevol de-a lungul istoriei. Alternativa, care a fost în trecut impusă cu forța armelor, a fost una care ne-a lăsat săraci, temători și lipsiți de libertate.

Suntem „la răscruce de timpuri”, așa cum am atras atenția, în ultimele zile, la summitul Rethink 2024. Democrația nu este doar dreptul de a vota, ci o responsabilitate continuă. Iar, pentru ca o democrație să fie funcțională, este nevoie de noi toți. Pentru că democrația și statul de drept se construiesc în fiecare zi, de fiecare dintre noi. Dacă vrem să avansăm, trebuie să revigorăm spiritul civic și să ne educăm viitori cetățeni nu doar în drepturi, ci și în datoria de a proteja democrația.

Facem un apel pentru păstrarea și consolidarea câștigurilor din ultimele decenii și construirea unui viitor mai bun, pornind de la acestea și de la libertățile pe care le-am câștigat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.