Guvernul va aloca, din fondul de rezervă, încă 100 de milioane de lei pentru a acoperi plata dosarelor de decont care au primit acord până la data de 1 iunie 2024, prin Programul ”Start-up Nation ROMANIA” ediția 2022. Astfel banii vor merge la aproximativ 500 din cei 2.630 aplicanţi care au deconturi restante.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Vor fi alocate încă 100 de milioane de lei pentru a acoperi plata dosarelor de decont care au primit acord, până la data de 1 iunie 2024. În urma acestei suplimentări, aproximativ 500 din cei 2.630 aplicanţi care au deconturi depuse vor putea încasa alocaţiile financiare nerambursabile, nemaifiind astfel nevoiţi să plătească ratele la credit şi dobânzile aferente lună de lună până la data plăţii deconturilor”, a anunțat, miercuri, Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului, după ședința Executivului.

„O serie de decizii luate astăzi de Guvern are drept scop susţinerea antreprenorilor. Pentru plata ajutoarelor de stat finanţate în scopul dezvoltării regionale prin stimularea investiţiilor, au fost alocate în plus 229 de milioane de lei”, a mai spus Constantin, potrivit News.ro.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

El a precizat că suplimentarea este necesară având în vedere că există un interes deosebit din partea investitorilor în accesarea schemei de ajutor de stat.

„În cadrul sesiunii începute la sfârşitul lunii iulie şi derulate până în septembrie au fost depuse 45 de proiecte de investiţii, pentru care se solicită ajutor de stat în valoare totală de 3,7 miliarde lei”, a mai declarat Constantin.

Monitorizarea primilor 4 ani de la lansarea primei ediții a programului de stimulare a inițiativei private ”Start-up Nation ROMANIA” arată că la sfârșitul anului 2022 erau active 7.848 de întreprinderi lansate prin acest program (adică 96,99%), mai mult de 31 de mii de locuri de muncă. Aproximativ 1,77 miliarde lei s-au întors din taxe, impozite și contribuții pe parcursul a 3 ani, ceea ce reprezintă o rentabilitate a investiției de 112%, cu un impact bugetar pozitiv de 200 milioane lei.

Într-un răspuns transmis pentru Economedia.ro, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) precizează până la data de 15.11.2024, termenul limită extins de depunere a cererilor de rambursare de către beneficiari, au fost depuse în cadrul Programului 5.416 de deconturi – Pilon 1 și 514 deconturi – Pilon 2, ceea ce reprezintă aproximativ 1,18 miliarde lei solicitați de către beneficiari.

*Având în vedere faptul că programul se află în etapa de evaluare a deconturilor, stadiul actual al plăților a fost întocmit la nivelul maxim la Alocației Financiare nerambursabile (200.000 lei), urmând ca, după finalizarea etapei de evaluare, sumele să fie ajustate în funcție de respingerile parțiale sau totale rezultate

 

Până la data de 26.11.2024, au fost plătite 1.790 de deconturi în cadrul Pilonului 1, însumând circa 358 milioane lei, și 194 de deconturi în cadrul Pilonului 2, însumând peste 38 milioane lei.

„Pentru a debloca, în regim de urgență, sumele aferente plății deconturilor depuse de beneficiari, creditele de plată necesare au fost suplimentate din Fondul de Rezervă al Guvernului”, mai arată MEAT.

Ministerul precizează că în urma publicării în Monitorul Oficial nr. 1090/31.10.2024 a Hotărârii de Guvern nr. 1341/2024, a fost alocată suma de 100 milioane lei din fondul de rezervă bugetară pentru deblocarea plăților către 500 de beneficiari ai programului.

De asemenea, în urma publicării în Monitorul Oficial nr. 1164/21.11.2024 a Hotărârii de Guvern nr. 1444/2024, vor mai putea fi efectuate plăți către beneficiari până la finalul acestui an, în limita unei noi tranșe de 100 milioane lei alocată deconturilor restante în cadrul programului.

Numărul total de acorduri de finanțare semnate este de 9.126 pentru ediția programului lansată în 2022. Aceasta înseamnă o sumă necesară de 1.772.127.563 lei.

Numărul de acorduri de finanțare active la 26.11.2024 este de 8.850, în valoare de 1.723.550.381.

Numărul de deconturi care mai sunt de plătit până la 31.12.2024 este de 1.314, în valoare de 262,8 milioane lei.

De asemenea, MEAT mai precizează, în informarea transmisă pentru Economedia marți, că 2.632 de solicitări de deconturi sunt restante la plată, în total acestea valorând 526,4 milioane de lei.

Economedia a scris că antreprenorii care au aplicat la programul Start-up Nation ediția 2022 așteptau, în unele cazuri, mai bine de un an banii pentru firmele nou înființate, în condițiile în care au fost obligați să ia credite-punte pentru desfășurarea afacerii până la decontarea sumelor și pentru care trebuie să plătească dobânzi de până la 1.600 de lei pe lună plus costurile de garantare.