Constructorul italian WeBuild va da în circulație, în zilele următoare, 16 kilometri din secțiunea Curtea de Argeș – Pitești de pe Autostrada A1 Sibiu – Pitești, cu 8 luni mai devreme față de termen, anunță secretarul de stat Ionel Scrioșeanu. Antreprenorul a reușit o mobilizare fără precedent, în ultimele săptămâni, reușind să finalizeze podul peste canalul Argeș de la Merișani, deși Asociația Pro Infrastructură afirma că acesta este un punct critic din cauza căruia secțiunea nu va fi gata în acest an.
„Încă 16 km, cu 8 luni mai devreme
Autostrada Sibiu – Pitești A1
Am revenit pe șantierul Secțiunii 5: Curtea de Argeș – Pitești a Autostrăzii Sibiu – Pitești A1, unde, prin mobilizarea exemplară a antreprenorului, zilele următoare vom da în trafic primul tronson al acestei secțiuni, cu mai bine de 8 luni mai devreme față de termenul contractual.
Prin urmare, vom da în trafic aproape 16 km din cei 30 km aferenți acestei secțiuni, mai precis între nodurile rutiere de la Bascov și Băiculești”, a transmis Ionel Scrioșteanu.
Conform lui, stadiul pe întregul amplasament este următorul:
„✅️ chiar dacă condițiile meteorologice nu au fost prea favorabile, în ultima perioadă, antreprenorul s-a mobilizat bine și se fac ultimele pregătiri pe tronsonul celor 16 km pentru a se da în trafic
✅️ Continuă realizarea marcajelor rutiere orizontale
✅️ Au fost finalizate lucrările de așternere a stratului de asfalt de uzură MAS16 între nodul rutier Băiculești și legătura cu Autostrada București – Pitești A1
✅️ Continuă lucrările de așternere a stratului de uzură între nodul rutier de la Băiculești și nodul rutier de la Curtea de Argeș
✅️ Continuă lucrările de montare a panourilor fonoabsorbante, parapetului metalic și gardului de protecție
✅️ Continuă execuția drenajului longitudinal, rigolei mediane șanțurilor și canalelor trapezoidale
✅️ Continuă lucrările de iluminat public și ITS
✅️ Continuă lucrările de iluminat public în parcarea de scurtă durată de la km 107+970 și la spațiul de servicii tip S2 de la km 118+360
✅️ Continuă lucrările la Centrele de Întreținere și Coordonare de la Curtea de Argeș și Bascov
✅️ Podul peste canal amenajat râul Argeș (km 92+814) – continuă montarea predalelor
✅️ Podul peste canal râul Argeș (km 95+927) – este în curs de finalizare montarea predalelor și a început turnarea plăcii de suprabetonare
✅️ Podul peste râul Argeș (km 99+398), podul peste pârâu valea Tutana (km 101+829) – s-au finalizat lucrările de realizare a hidroizolației și de așternere a stratului de asfalt de bază BA8, respectiv strat de legătură
✅️ Podul peste canal amenajat râul Argeș (km 103+666) – continuă armarea și betonarea plăcii de suprabetonare și au început lucrările de montare a liselor prefabricate
✅️ Podul peste râul Valsan (km 109+383) și podul peste râul Argeș (km 110+565) – s-a finalizat efectuarea testelor statice și dinamice
✅️ Podul peste râul Argeș (km 110+565) este finalizat
✅️ Podul peste drumul de exploatare (km 111+260) – s-a finalizat așternerea straturilor de asfalt și este în curs de finalizare montarea parapetului metalic
✅️ Podul peste canal amenajat râul Argeș (km 111+362) – s-au finalizat lucrările de asfaltare și sunt în curs de finalizare lucrările de montare a parapetului metalic și a sistemului de iluminat public
Acest lot cuprinde și realizarea a 3 noduri rutiere principale:
Nod rutier Băiculești
✅️ s-au finalizat lucrările de așternere a straturilor de asfalt (bază, legătură, uzură);
✅️ au fost finalizate lucrările de iluminat public, inclusiv testarea acestuia
✅️ au fost finalizare lucrările la sensul giratoriu cu DN7C
✅️ au fost finalizare lucrările pentru trasarea marcajului rutier
✅️ continuă montarea parapetului metalic și sunt în curs de finalizare șanțurile trapezoidale
Nod rutier Bascov
✅️ au fost finalizate lucrările de terasamente și de așternere a straturilor de asfalt
✅️ au fost finalizate lucrările de iluminat public, rigola carosabilă și refacerea zonei pietonale de pe DN7
✅️ a fost finalizat pasajul peste DN7
✅️ continuă lucrările la sensul giratoriu din zona pasajului peste DN7 între pilele 2 și 3
✅️ este în curs de finalizare montarea parapetului metalic pe bretele
Nod rutier Curtea de Argeș
✅️ au fost finalizate lucrările de armare, cofrare și turnare a piloților aferenți pasajului peste strada Bușaga
✅️ continuă lucrările de așternere a stratului de bază și a stratului de legătură
Antreprenorul are mobilizate în șantier 1179 persoane, 190 utilaje și echipamente și 152 autovehicule. Cu mobilizarea actuală, estimăm ca restul secțiunii până la Curtea de Argeș să îl dăm în trafic în primăvară, tot înaintea termenului contractual”.
Răzvan Ionuț Savu, inginer pe secțiunea 5, a transmis: „Cu ajutorul lui Dumnezeu s-a finalizat și POD 13 peste Argeș! Secțiunea 5, autostrada Curtea de Argeș -Pitesti”
Asociația Pro Infrastructură susținea, anterior, la finalul lui octombrie, că nu pot fi inaugurați nici măcar parțial, în 2024, primii 15 kilometri din cei 30 de pe primul lot din Autostrada A1 Sibiu – Pitești, din cauza unui punct critic la podul peste canalul Argeș de la Merișani, unde încă nu erau instalate toate grinzile. Ministrul Sorin Grindeanu promitea o inaugurare parțială pe Lotul 5 de la Pitești la Curtea de Argeș.
„Nimic pe Sibiu-Pitești 5 în 2024, în ciuda ultimelor promisiuni. Așa cum v-am spus și la început de septembrie, este clar că nu vom avea nimic inaugurat în acest an deși era posibilă o deschidere parțială în 2024 între nodurile Bascov și Mănicești, vreo 15 din totalul celor 30,35 kilometri ai Secțiunii 5 a Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești.”, arăta Asociația la acea vreme.