Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere şedinţa de miercuri, iar rulajul se cifra la 4,53 milioane de lei (911.802 euro) după 30 de minute de la debutul tranzacţiilor, scrie Agerpres.
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis și marţi în creştere pe aproape toţi indicii, iar rulajul se cifra la 4,6 milioane de lei (926.651 euro) după 30 de minute de la debutul ședinței.
Luni, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere şedinţa, iar rulajul se cifra la 13,18 milioane de lei (2,6 milioane euro) după 30 de minute de la debutul tranzacţiilor.
Bursa de Valori Bucureşti a închis cu creşteri de peste 2% pe majoritatea indicilor şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 76,53 milioane de lei (15,39 milioane euro). Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat luni cu 2,16%, până la 17.010,32 puncte, nivel apropiat de cel de la deschiderea ședinței din 25 noiembrie, după primul tur al alegerilor prezidențiale.
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra miercuri o apreciere de 0,28%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, era în creştere cu 0,26%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,30%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, era pe plus cu 0,27%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor consemna o creştere de 0,26%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a câştigat 0,24%.
Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Sinteza (+11,32%), Mecanica Ceahlău (+9,90%) şi Carbochim (+2,80%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile IAR SA Braşov (-3,14%), UCM Reşiţa (-2,48%) şi OIL Terminal (-2,09%).