Un oficial al Camerei Regionale de Turism din Burgas preconizează o creștere a numărului de turiști români, odată cu aderarea deplină a Bulgariei la Spațiul Schengen, transmite Trud. Potrivit acesteia, rezervările timpurii merg foarte bine.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Datorită eliminării controalelor la frontierele terestre, anul acesta, se așteaptă mai mulți oaspeți străini și din Polonia. În ce îi privește pe turiștii români, hotelierii bulgari așteaptă ca aceștia să meargă și în zona sudică a litoralului.

“Ceea ce ar trebui să ne bucure aici, în zona Burgas, este că românii ar trebui să ajungă mai spre sud, pe litoralul nostru sudic al Mării Negre. Vedem din nou că în lunile mai, iunie, iulie și august sunt reluate zborurile către destinații precum Budapesta și Viena. Polonia a devenit o piață foarte importantă pentru litoralul nostru, iar așteptările sunt ca turiștii polonezi, datorită deschiderii frontierelor – să nu uităm că și ei trec prin România – să considere mult mai convenabil, rapid și ușor să ajungă aici”, a subliniat oficialul bulgar.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Pentru sezonul de vară, există vești bune și despre piața din Germania. Aderarea Bulgariei la Schengen și cu frontierele terestre este, în general, o veste foarte bună pentru turiști. Se așteaptă o creștere a fluxului turistic din Grecia și România.

Sursa: BNR / Rador Radio România / Traducerea: Daniela Dumitru